Școala de canto Soul Music Art Tecuci. Un reușit spectacol oferit tecucenilor

 

După ce în zilele de 23 și 24 august 2019, parcul „Regina Elisabeta” din Tecuci a fost dominat de frumusețea și puritatea cântecelor și dansurilor populare, duminică, 25 august, pe aceeași scenă, a venit rândul muzicii ușoare să încânte publicul tecucean.

Au evoluat elevii școlii de canto „Soul Music Art” din Tecuci și Bârlad, care au ținut să ne arate cât de bine sunt pregătiți și cum reușesc să obțină premii la numeroasele concursuri la care participă.

Deschizând spectacolul, interpreta Alesia Munteanu, prezentatoare, a urat „Bun venit!” publicului spectator la această manifestare, şi a mulţumit pentru sprijinul acordat prin punerea la dispoziție a scenei. După ce a fost făcută o scurtă prezentare a școlii, a început spectacolul.

 Pe scenă au urcat elevii: Alice Saghian, Lorena Condrache, Cătălina Leuștean, Teodor Havriliuc, Teodora Damian, Nicoleta Elena Lupu, Ana Munteanu, Bianca Costin, Crina Ion, Georgiana Meșcă, Theodor Stroiu, Patricia Lungu, Alessia Ciocan, Alesia Munteanu, Justin Bobu, Delia Matei, Bianca Grigore, Alexandra Damian, Denisa Simion, Alessia Avram, Amalia Bleoju, Ana  Munteanu, Tudor Nechifor, Amelia Dinu, Miruna Ghiță, Lorena Turtica, Rareș Sulugiuc și Cosmina Penghiş.

Profesorii care îi pregătesc pe acești talentați copii sunt Dragoș Gheorghiu, Mihai Zanoschi și Mocanu Lucian. La pupitru tehnic, s-a aflat, ca de obicei, prof. Dragoș Gheorghiu, director al școlii.

Mulţumim acestora pentru spectacolul oferit și îi așteptăm, atât pe aceștia cât și pe elevii de la Vaslui, să ne încânte din nou, la începutul lunii decembrie 2019, cu un spectacol de gală!

 

Iancu Aizic