Efectul aroganţei administraţiei locale. Transportul în comun a fost suspendat la Cernicari

 

Firma de transport  Iscora SRL din Tecuci, care are relaţie contractuală cu Primăria pentru a face  transport public, nu mai efectuează cursele.

Începând de ieri, 2 octombrie 2019, această firmă a renunţat la cursele regulatate în cartierul Cernicari.

De la Primăria tecuceană aflăm că patronul firmei a anunţat verbal că nu mai doreşte să efectueze aceste curse, iar funcţionarii l-au îndrumat să facă scris motivaţia ruperii contractuale dintre cele două părţi.

De suferit, în această situaţie, au doar tecucenii care trebuie să parcurgă traseul din / către Cernicari.

Contactat telefonic, patronul firmei, Florin Filip, a declarat că nu mai poate face faţă cheltuielilor în condiţiile în care costul unui bilet de transport în Tecuci este doar 1 leu.

Totodată, patronul a subliniat că discuţiile privind necesitatea creşterii preţului unui bilet, între reprezentanţii firmelor de transport şi Primărie, trenează de un an de zile fără a se ajunge la un numitor comun.

Ca atare, locuitorii cartierului Cernicari sunt nevoiţi să se descurce cum pot în privinţa deplasărilor în oraş, deoarece Primăria Tecuci a impus preţul de 1 leu la transportul în comun, preţ care nu acoperă cheltuielile de transport.

Ce ne facem dacă şi ceilalţi transportatori adoptă aceeaşi măsură?