Scrisoare deschisă adresată senatorului PSD Daniel Butunoi

 

Domnule senator, vă rugăm să luați act de următoarele:

– Din anul 2012 sunteţi reprezentantul nostru în Parlamentul României. Noi tecucenii ne-am pus speranțe în faptul că avem pe cineva acolo unde se fac legi, care va fi alături de noi. De 7 ani trăim cu speranța, dar am văzut că nepăsarea, interesul personal şi de grup v-au călăuzit munca. Dețineți funcție în Comisia de transporturi, dar cu nimic nu aţi contribuit la continuarea drumului de centură, ba dimpotrivă, chiar le-ați îngropat.

– Sunteţi președintele PSD Tecuci, funcție care vă dă toate drepturile să coordonați și să îndreptaţi activitatea primarului, pe care l-aţi propus, iar tecucenii l-au votat. În afară de suspiciunea de fraudarea a banilor publici, de nepăsare la adresa orașului nostru, a locuitorilor lui, nimic nu poate fi trecut la realizări. Starea de degradare a întregului oraș, indică o proastă administrare, fapt care vă face complice. Dureros este că sunteți Tecucean get-beget, dintr-o familie respectată, cu o educație bună, dar pe care nu ați aplicat-o în slujba noastră.

– Zilele acestea, situația politică în țară este animată, prin depunerea de către PNL a unei moțiuni de cenzură. Domnule senator D. Butunoi, noi tecucenii vă cerem să vă disociaţi de guvernul Dăncilă, care în afară de aroganță şi incompetență nu a dat nimic.

Noi, locuitorii municipiului Tecuci vrem să purtăm o discuție cu dvs.,dacă se poate într-o ședință publică la sala Popular, să ne spunem părerea despre acțiunea opoziției și să înțelegeți că vă cerem să votați alături de opoziție. Este singura acțiune pe care o puteţi face în favoarea noastră. Posibil ca timpul să nu permită pentru organizarea unei consultări în şedinţă publică, dar cum aţi apelat la facebook pentru consultări referitoare la potențialul viitor candidat PSD a Primăria Tecuci, la fel puteţi apela să aflați opinia publică referitoare la moțiunea de cenzură.

Întrucât sunteţi reprezentantul nostru în Parlament, vă rugăm să transmiteți prin gestul dvs. doleanțele noastre.

În speranța că veți da curs acestei cereri, vă mulțumim!

 

sursa: facebook A. Grigoraş

 

One thought on “Scrisoare deschisă adresată senatorului PSD Daniel Butunoi”

  1. De asemenea, vă rugăm să stopați golăniile puse la cale de managerul Burlacu (care ar trebui scos la pensie) la muzeu și posturile vacante să fie scoase la concurs.

Comments are closed.