Infracţiuni rutiere

 

Joi, 24 octombrie 2019, în jurul orei 8.15, polițiștii Postului de Poliție Valea Mărului au oprit în trafic, pe DJ 251, o autoutilitară la volanul căreia se afla un bărbat de 52 de ani, din comuna Corod.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul în cauză nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule, motiv pentru care au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

Tot joi, în jurul orei 9.50, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Tecuci au oprit în trafic, pe raza comunei Țepu, un autoturism care circula pe strada Ștefan cel Mare, dinspre DE 581.

La volanul acestuia, polițiștii au identificat un bărbat, de 43 de ani, care la testarea alcoolscopică a prezentat valoarea de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ca urmare, în cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

În aceeași zi, polițiștii au depistat la volanul unui tractor cu remorcă ce se deplasa pe DJ 251G, între localitățile Măcișeni și Corni, un bărbat de 40 de ani care nu deținea permis de conducere și care la testarea alcoolscopică a prezentat valoarea de 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Și în acest caz, a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.