Contre în Consiliul local: „Unde scrie că trebuie să informez Consiliul?” / „Păi noi luăm hotărâri de fraieri?”

 

Şedinţa Consiliului local Tecuci, care s-a desfăşurat ieri, 28 octombrie 2019, a scos la iveală un aspect îngrijorător referitor la proiectele care sunt aprobate de consilierii locali.

Consilierul local Vasile Diaconu a dorit să afle dacă este adevărat că unele dintre hotărârile Consiliului local Tecuci nu sunt validate de Prefectura Galaţi şi dacă este aşa de ce nu a fost informat Consiliul local despre acest lucru.

„Unde scrie că trebuie să informez Consiliul local?”, a întrebat secretarul UAT Valerica Fotache.

„A, nu scrie. Păi noi luăm hotărâri de fraieri? Dv. ascundeţi foarte multe lucruri Consiliului local, inclusiv hotărâri care nu sunt validate de Prefectură. Dacă este o hotărâre care nu este validată ar trebui să informaţi Consiliul local despre acest lucru. Nu ştiu ce regulament vă trebuie dv. Să fac eu un regulament pentru ca dv. să vă faceţi datoria? Atitudinea aceasta sfidătoare faţă de Consiliul local mi se pare sub orice critică”, a spus revoltat consilierul local Vasile Diaconu.

Din discuţie a reieşit că a existat o singură hotărâre care nu a fost validată de Prefectură, hotărâre privind premierea unui sportiv.

Din Organigrama Aparatului de specialitate al primarului municipiului Tecuci reiese că secretarul UAT se află în subordinea Consiliului local. Atitudinea secretarului UAT Tecuci, care se poartă ca şi cum Consiliul local s-ar afla în subordinea sa, rămâne de neînţeles.

 

One thought on “Contre în Consiliul local: „Unde scrie că trebuie să informez Consiliul?” / „Păi noi luăm hotărâri de fraieri?””

  1. O hotarare daca nu este validata de Prefectura trebuie pusa imediat pe ordinea de zi pentru a fi revocata. Atunci cum sa nu informezi consiliul local daca hotararea care nu a fost validata nu a primit aviz de legalitate si trebuie pusa imediat pe ordinea de zi pentru revocare? Daca nu pune pe ordinea de zi hotararea care nu a fost validata pentru a fi revocata este abuz.

Comments are closed.