Un şofer aflat sub influenţa alcoolului a ajuns cu maşina în şanţ

 

Miercuri, 30 octombrie 2019, în jurul orei 1.20, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Tecuci au fost sesizați, prin apelul unic de urgență 112, cu privire la faptul că în comuna Munteni un autoturism ar fi intrat în șanțul de pe marginea DJ 240, după ce conducătorul auto al acestuia ar fi pierdut controlul direcției.

Polițiștii care au mers la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, identificând, lângă autoturismul intrat în șanț, doi tineri de 19 și 17 ani, ambii din comuna Munteni.

În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că autoturismul a fost condus de tânărul de 19 ani, acesta prezentând la testarea alcoolscopică o valoare de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat. Persoana în cauză a fost condusă la spital, pentru stabilirea alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

 

error: Content is protected !!