„Minnie şi Mickey” – Teatru pentru copii la Tecuci

 

Duminică, 10 noiembrie 2019, de la ora 11, pe scena sălii de spectacole „Ion Petrovici” din Tecuci  are loc spectacolul live de teatru interactiv „Minnie şi Mickey”, recomandat copiilor cu vârste între 3 – 7 ani.

Acţiunea este pusă în scenă în cadrul proiectului „Caravana Teatru la Cinema”, organizatorii anunţând un spectacol spumos, în care actorii vor da viață îndrăgitelor personaje Minnie şi Mickey Mouse.

La ziua lui Minnie, invitat de onoare este Mickey. Cei doi vor întreține o atmosferă plină de voie bună prin farsele și glumele amuzante. Pe lângă distracția garantată, copiii vor învăța cum se pune masa, să mănânce frumos sau să întâmpine un oaspete. De asemenea, vor învăța un cântecel și vor răspunde unor ghicitori, iar cei care vor ști răspunsul vor fi invitații speciali ai lui Minnie. La sfârșit, toată lumea cântă și dansează într-o atmosferă plină de bucurie.

Biletele se pot achiziționa de la Casa de Cultură Tecuci (program 8 – 16), la Librăria Pelin (program 8 – 20) ori în ziua spectacolului de la intrarea în sala de spectacole.

Prețul unui bilet este de 20 lei pentru copii, 20 lei pentru adulţi. Pensionarii care însoţesc copii la spectacol au intrarea liberă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nineteen + 19 =