Cumulul pensiei cu salariul în administraţia publică din Tecuci

 

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, discutând despre cumulul pensiei cu salariul la stat, a ţinut să precizeze că lucrează la un proiect de lege pentru interzicerea cumulului pensiei cu salariul obţinut tot din sistemul public: „Celor vizaţi, apţi de muncă, nu le va interzice nimeni dreptul la muncă, dimpotrivă, ȋi ȋncurajăm, dar să continue ȋn mediul privat. Dacă vor să continue şi după pensionarea prematură tot la stat, atunci să opteze între salariul la stat şi pensie”.

De aceeaşi părere este şi europarlamentarul Rareş Bogdan: „Anularea cumulului de pensie de la stat cu salariul la stat este o măsură etică, mai mult decât decentă, menită să reducă favorizarea nesimțită a unora în detrimentul altora. De cele mai multe ori ocupau posturi pe care le puteau eficientiza tineri absolvenți sau persoane mult mai performante”.

Cum stăm la Tecuci cu angajarea pensionarilor în funcţii publice

În Primăria Tecuci şi la instituţiile subordonate CL, avem salariaţi care câştigă pensii frumuşele, majoritatea provenind din cadrul Armatei.

– Victor Iftimie, şef birou la UAT Tecuci are venituri salariale de 43.151 lei net declarate pe anul trecut şi 47.832 lei net anual proveniţi din pensie militară  (Domnul în cauză are angajată toată familia în Primărie: soţie, fiu şi noră, ultimiii membri fiind aduşi în mandatul Hurdubae).

– Valentin Brăescu, referent la Primărie cu venit anual de 25.806 lei pe 2018, încasează şi pensie de la MApN de 31.200 lei.

– Constantin Grosu, consilier personal de primar are venituri salariale de 43.200 lei declarate pe anul trecut şi pensie anuală de 13.680 lei, plus 5.000 lei din partea Consiliului judeţean Galaţi.

– Florin Tîrziman, referent la Primărie din anul 2016, are salariul net anual de 24.484 lei şi pensie provenită de la MAI de 10.884 lei.

– Petru Aconuţoaie, consilier superior, s-a pensionat în vara anului 2016 de la Primărie pentru ca în toamna aceluiaşi an să se reangajeze. Salariul anual net pe 2018 este de 39.297, iar pensia încasată este 10.464 lei.

– Marin Moraru, directorul Poliţiei locale este pensionar şi încasează şi un salariu de 7.987 lei brut/lună. Cei din cadrul acestui serviciu nu au publicate declaraţii de avere şi interese, sfidând Legea  176/01.09.2010. Asemeni lor sunt şi Casa de Cultură, Muzeul, Asistenţa Socială, Biblioteca municipală.

– Emil Capmare, angajat de actuala administraţie referent la Evidenţa Persoanei, încasează 19.500 lei salarii şi 40.000 lei pensie anuală, provenită de la MAI.

– Emil Pleşu, angajat în ultimul an referent la Evidenţa Persoanei, soţul contabilei de la Şcoala nr. 10 – care se afişează peste tot cu organizaţia PSD, are pensie de la MApN în sumă de 28.800 lei.

– Sergiu Tănăsescu, consilier superior la Evidenţa Persoanei, încasează 28.000 lei venituri salariale şi 51.600 lei venituri provenite din pensia de la MApN.

Probabil, în administraţie şi instituţiile publice sunt mai multe persoane care cumulează pensia cu salariul, însă, se refuză afişarea declaraţiilor de avere. 

 

One thought on “Cumulul pensiei cu salariul în administraţia publică din Tecuci”

  1. Această lege trebuie dată urgent. Observăm că în mai toate cazurile aceste persoane dețin funcții foarte bine plătite, obținute pe criterii politice. În acest timp persoane care nu au nicio sursă de venit și doresc să muncească nu au loc din cauza acestor indivizi nesătui. Consursurile sunt aranjate și când întrebi când au de gând să facă condursuri cinstite îți râd în față spunându-ți că ,, la următorul vei avea și dumneata șanse”, dar bineînțeles că și acela e aranjat pentru nevestele, copii, amantele, cumnatele pesediștilor. Eu sper să se reglementeze angajarea pe pe bază de merit în instituțiilor publice, și toată ,,clientela” pesedistă să fie înlăturată.

Comments are closed.