Divorţ cu scântei la Tecuci. Viceprimarul şi city managerul au dat PSD-ul în judecată

 

Atunci când nu mai există dragoste şi înţelegere, când certurile îşi fac loc tot mai des în cuibuşorul de nebunii, mai devreme sau mai târziu se ajunge la divorţ.

În acest caz, ea se duce la mama, iar el la ta’c’su, dacă nu au nimic de împărţit. Când au ceva de împărţit se ajunge la tribunal.

Este şi cazul celor doi amorezi care au fost excluşi de curând din PSD Tecuci. Dragostea pentru partid, pe care nu o pot înăbuşi peste noapte, i-a făcut pe cei doi să cheme partidul în judecată.

Mai precis, Dănuţ Pintilie şi Iulian Mircea, primul viceprimar, cel de-al doilea city manager, au dat în judecată Partidul Social Democrat. În cele două procese, Organizaţia Municipală Tecuci, Organizaţia Judeţeană Galaţi şi Structura Centrală Bucureşti, toate aparţinând PSD, au calitatea de pârâţi. Reclamanţii cer anularea actului prin care au fost excluşi din partid.

Asta e! Cu dragostea n-ai cum să te pui. Sperăm ca judecătorii să fie înţelegători şi să permită celor doi îndrăgostiţi întoarcerea acasă.

 

 

error: Content is protected !!