Tecuciul între aspiraţii şi împliniri la 30 de ani de la căderea comunismului

 

Asociaţia  AARD-CAR „Unirea” Tecuci vă invită vineri, 13 decembrie, de la ora 15,30, la Simpozionul „30 de ani de la căderea comunismului în România”. Tema aleasă dezbaterii este „Tecuciul între aspiraţii şi împliniri”. Activitatea are loc la sala din incinta Asociaţiei „Unirea”.

Programul cuprinde: „Ridicarea cortinei de fier şi efectul de domino”, o expunere a prof. Mihail Pohrib despre căderea comunismului în ţările de sud-est; „Tecuciul înainte şi după 1989” album foto-documentar – realizat de prof. Ştefan Andronache; „Instalarea puterii comuniste la Tecuci (anii 1945-1955)” – lansare volum documentar, autor Daniel Bradea; „Oraşul nostru de provincie între idealurile postrevoluţionare şi realităţi contemporane” – dezbatere coordonată de prof. Radu Vladimir.

Aceste acţiuni vor fi urmate de evocarea „Unirea Tecuci, Asociaţie implicată activ în istoria şi  viaţa comunităţii” – prezentată de Cătălin Dodu, Proiecte pentru anul viitor „Tecuci 585”, precum şi lansarea iniţiativei „Excelsior UNITEC” – premierea anuală a tecucenilor cu performanţă în diverse domenii de activitate.

Intrarea este liberă oricărui doritor de cultură şi istorie.