ANM: În următoarele zile vom avea parte de precipitaţii mixte, ninsori şi polei

 

Agenţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe informări privind intensificări ale vântului, precipitații mixte și ninsori, valabile în intervalul 4 ianuarie, ora 17 – 6 ianuarie, ora 22.

Conform ANM, sâmbătă și duminică, local și temporar, vor fi intensificări ale vântului în cea mai mare parte a țării, cu rafale în general de 45…55 km/h, iar la munte de peste 70 km/h. Pe parcursul zilei de luni, 6 ianuarie, vântul va avea intensificări îndeosebi în regiunile sud-estice și în Carpații Meridionali.

Temporar vor fi precipitații: în zona montană va ninge, în centrul, vestul, nordul și nord-estul teritoriului vor predomina ninsorile, iar în sud-est vor fi precipitații mixte. Local se va depune strat de zăpadă și pe arii restrânse se va forma polei sau ghețuș.

Zăpada va fi viscolită sau spulberată în zona montană și trecător la început în regiunile vestice, apoi mai ales în cele estice, nord-vestice și centrale.

Între 5 ianuarie, ora 9 şi 6 ianuarie, ora 6, în Moldova, vor fi intensificări ale vântului cu viteze în general de 55 – 65 km/h, iar pe arii restrânse 70 – 75 km/h. Local și temporar vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare, iar zăpada va fi trecător spulberată.