Primarul dixit: „Taxa a scăzut. A rămas la valoarea de anul trecut fără a mai creşte” – Video

 

Luni, 30 decembrie 2019, Tecuci. Anul stătea să se încheie şi toată lumea alerga de colo-colo  pentru a întâmpina cum se cuvine noul an.

În acest context, în penultima zi a anului trecut, primarul municipiului a convocat consilierii locali, la ora 10, pentru a-şi arăta muşchii în şedinţa extraordinară a Consiliului local.

Declaraţia

„Taxele şi impozitele locale nu au crescut, dimpotrivă avem taxa micşorată pentru taximetrie lucru (pe) care nu l-a spus nimeni şi folosim aceleaşi minciuni care ne duce (sic!) într-o latură destul de jenantă a faptului că calitatea (sic!) umană va trebui să depăşească şi regimul politic sau apartenenţa politică.

Deci taxele şi impozitele locale pentru anul 2020 nu au crescut, ele au fost indexate cu 4,6%, cu rata inflaţiei, în conformitate cu Hotărârea Consiliului local din data de 24.05.2019 proiect votat în unanimitate.

Taxele şi impozitele locale cu privire la acea taxă de taximetrie a scăzut cu 4,6%, deci a rămas la valoarea anului trecut fără a mai creşte, deci au scăzut pentru taximetrişti.

Tot ce apare în spaţiul public sunt nişte dezinformări grosolane, lipsite de fundament făcute de nişte oameni care nu-şi urmăresc decât interesul personal şi doresc să-şi bată joc de patruzeci de mii de oameni din Municipiul Tecuci”, a declarat Hurdubae în ultima şedinţă a Consiliului local.

Mă îndoiesc, deci exist

Alegerile locale din 2016 au fost câştigate de PSD prin ştiri false şi ambiguitate. La patru ani după ce au fost înşelaţi cu promisiuni fantasmagorice, după ce au fost martori la degradarea zilnică a municipiului, tecucenii au oareşce îndoieli în privinţa declaraţiilor făcute de primarul în exerciţiu.

Să te contrazici de la o şedinţă la alta, e uşor, dar să te contrazici de la o propoziţie la alta, în cadrul aceleiaşi şedinţe, nu e la îndemâna oricui. Doar Hurdubae se poate lăuda cu aceasta.

Din declaraţia primarului reţinem că taxele şi impozitele privind taximetria au rămas la valoarea anului trecut, fără a mai creşte cu 4,6 %.

Dat fiindcă au rămas la valoarea de anul trecut, primarul spune că aceste taxe au scăzut cu 4,6 %.

Nouă nu ne rămâne decât să ne întrebăm faţă de care taxe au scăzut cu 4,6 %, din moment ce au rămas la valoarea de anul trecut. Nu cumva au scăzut prin comparaţie cu cele care au crescut?

Unanimitate

Este trist atunci când folosim cuvinte mari fără să le înţelegem sensul, aşa cum face primarul în exerciţiu.

Un proiect este votat „în unanimitate” atunci când toţi consilierii locali prezenţi îl aprobă. Proiectul referitor la indexarea taxelor şi impozitelor a trecut cu o majoritate de voturi. Iar majoritate înseamnă altceva.

Proiectul a trecut cu 14 voturi iar consilierii PNL s-au abţinut, aşa cum se poate vedea şi în minuta şedinţei din 25 aprilie 2019 (nu 24 mai), afişată pe site-ul Primăriei, din care vă oferim print screen.

Verba volant, scripta manent

Un dicton latin spune că vorbele zboară, iar ceea ce este scris, scris va rămâne.

„Taxa de taximetrie a scăzut. Deci a rămas la valoarea anului trecut fără a mai creşte”, spune Hurdubae.

Nu, domnule primar. Dacă o taxă, din sutele de taxe cu care este împovărat contribuabilul tecucean, a rămas la aceeaşi valoare, nu înseamnă că aceasta a scăzut. Înseamnă doar că a rămas la aceeaşi valoare. Dacă anul trecut am plătit 2 lei, nu putem spune că taxa a scăzut cu 50 de bani din moment ce plătim tot 2 lei.

Până când?

Sunt ani de zile de când administraţia PSD toarnă contribuabililor vrute şi nevrute, de parcă tecucenii nu văd cu ochii lor cum banii strânşi din taxe şi impozite dispar iar străzile lor rămân tot neasfaltate.

Sunt ani de zile de când suntem minţiţi în faţă de o administraţie care nu este în stare să finalizeze un proiect conform indicatorilor aprobaţi.

Sunt ani de zile, iar nouă nu ne-a mai rămas decât să ne întrebăm: Până când?

 

error: Content is protected !!