Poliţia locală la răscruce de drumuri

 

Cu scopul creșterii eficienței pazei bunurilor și a activităților de apărare, a ordinii și liniștii publice, a vieții și integrității persoanelor, în anul 1993, la nivel naţional s-au înființat Corpurile gardienilor publici.

După 17 ani, în 2010, Corpul gardienilor publici se transformă în Poliţia locală, având aceleaşi îndatoriri, respectiv prevenirea şi descoperirea infracţiunilor în următoarele domenii: ordinea şi liniştea publică, paza bunurilor, circulaţia pe drumurile publice, disciplina în construcţii şi afişajul stradal, protecţia mediului, activitatea comercială, evidenţa persoanelor.

Astăzi, 17 ianuarie 2020, la nivel naţional, în general, precum şi la nivelul municipiului Tecuci, în particular, descoperim o animozitate crescută faţă de Poliţia locală.

Există chiar şi o petiţie online privind „Desfiinţarea Poliţiei Locale la nivel naţional”, iar multe primării din ţară iau în calcul această desfiinţare.

„Agenţii sunt luaţi din rândul cetăţenilor fără studii de specialitate şi avansaţi de la gardieni publici la organe competente. Aceştia au abuzat în nenumărate rânduri de cetăţenii pe care ar trebui să îi apere”, spun iniţiatorii petiţiei.

După introducerea taxei pentru parcarea în centrul municipiului Tecuci, administraţia Hurdubae a denaturat atribuţiile poliţiştilor locali aşa cum erau prevăzute în legea prin care a fost înfiinţată această structură.

Parcările au devenit peste noapte „obiective” care sunt păzite de personalul Poliţiei locale Tecuci. Contribuabilii sunt indignaţi şi se simt vânaţi, iar acest lucru se poate vedea cel mai bine în comentariile lăsate pe reţelele de socializare.

Mai sunt câteva luni şi tecucenii vor fi invitaţi din nou la urne. Cum vor explica autorităţile locale faptele antisociale petrecute pe străzile din municipiu fiindcă poliţiştii locali sunt puşi să păzească nişte parcări în loc să patruleze?

 

error: Content is protected !!