Ziua Unirii Principatelor Române serbată în Tecuci la 161 ani de la înfăptuire – Foto

 

În 24 ianuarie se sărbătorește Unirea Moldovei cu Țara Românească, eveniment ce a avut loc în anul 1859 și care este cunoscut și sub denumirea de „Mica Unire”. Împlinirea a 161 de ani de la Unirea Principatelor Române înfăptuită sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza a fost sărbătorită şi la Tecuci, la fel ca în toată ţara.

Programul manifestărilor dedicate Zilei Unirii Principatelor Române a  început cu intonarea Imnului Naţional  în interpretarea elevei Raluca Alexe.

A urmat slujba religioasă susţinută de un sobor de preoţi, apoi discursuri. Preotul protoiereu Joghiu, profesorul Lucian Pădure şi primarul au avut alocuţiuni.

Au fost depuse coroane la bustul domnitorului Cuza din partea Primăriei, Consiliului local, Poliţiei, Jandarmeriei, Protoieriei, cadrelor militare, Şcolii D. Sturdza, cercetaşilor şi partidelor politice: PNL, PSD, ALDE, PMP, Pro România, UIPT, USR.

Manifestarea a continuat cu recitalul interpretei Mărioara Man Gheorghe, care timp de jumătate de oră a încântat cu prestaţia artistică, evoluând cu cântece specifice acestei zile şi angrenând spectatorii la dans.

La final, cu mic, cu mare, cei prezenţi s-au prins în Hora Unirii. Manifestarea a durat aproximativ o oră şi jumătate iar imaginile acestei manifestări le regăsiţi mai jos.

La mulţi ani, România! La mulţi ani, români de pretutindeni!  

 

Ziua Unirii Tecuci – 24 ianuarie 2020

144 new photos added to shared album