Bărbăţia se măsoară în onorarea promisiunilor, nu în live-uri pe facebook

 

Una dintre promisiunile actualului edil al municipiului Tecuci a fost aceea că va desfiinţa barierele dintre administraţie şi contribuabili.

Accesul în Primărie prin turnicheţi a fost desfiinţat o vreme, dar s-a revenit la acest acces, iar noi bariere au fost înfiinţate în jurul acestei instituţii publice.

Se pare că Primăria Tecuci a devenit un soi de fortăreaţă, după cum povestesc mai multe persoane care au fost programate în audienţă.

„Mai lasă minciunile! Spune la oameni că Primăria de la Tecuci e Baza NATO! Să ajung în audiență la acest primar m-au întâmpinat două persoane și un agent de la Poliția locală. Am așteptat o oră, apoi am fost condus la etaj de alt agent. Acolo, la secretariat, m-a controlat alt agent, mi-a luat telefonul, pixul și hârtia. Cine plătește acest personal? Fraierii tecuceni, din impozite ilegale”, scrie un tecucean.

Să fii bărbat înseamnă, mai întâi de toate, să îţi ţii promisiunile făcute, sau să nu le faci dacă ştii că nu le poţi onora. Şi abia apoi să faci live-uri pe facebook.

 

error: Content is protected !!