Tecuci – schimbare într-un laborator de imprimare

 

Impactul pe care tehnologia îl are asupra școlilor de azi este covârșitor. Știinţa şi tehnologia sunt ca o pârghie majoră a progresului uman, bazele către acesta punându-se în școală, căci viitorul stă în mâinile copiilor pe care noi astăzi îi educăm, îi pregătim pentru viitor, pentru o piață de muncă volatilă, pe care nu o putem prevedea, nu știm ce joburi vor exista, nu știm ce inovație tehnologică apare.

Ne dorim să dezvoltăm copiilor capacitatea de gândire şi identificare de soluţii pornind de la situații de naturalitate umană. Vrem să avem copii autonomi, creativi și organizati, capabili să-și proiecteze și să pună în practică ceea ce își doresc. Toate acestea sunt argumentele care ne-au determinat să demarăm acest proiect care își dorește valorificarea potențialului creativ al elevilor noștri.

Adaptarea școlilor a însemnat că modul în care profesorii predau și elevii învață s-a schimbat intr-un sens pozitiv. Prin adoptarea și integrarea tehnologiei în sala de clasă, ne pregătim elevii pentru o viață de succes în afara școlii.

Tehnologia asigură un mare număr de beneficii pentru profesor și elevi, îi apropie pe copii de știinţe atunci când școala nu o face cu prea multă convingere. Copiii care poate detestă disciplinele exacte matematica, fizica ori chimia vor exclude meserii care au tangență cu aceste discipline. Oferindu-le astfel elevilor situații în care pot identifica frumusețea științei, secretele si satisfacțiile obținute pe parcurs, le putem schimba viitorul.

Aceste dorinţe au fost materializate prin accesarea proiectului care urcă încă o treaptă pe scara utilizării tehnologiei, căci elevii vor avea posibilitatea să proiecteze, să deseneze și să realizeze o machetă a orașului Tecuci din viitor, utilizând imprimarea 3D, un oraș frumos, durabil și prietenos cu mediul. Utilizarea tehnologiei în școli a fost sporită prin imprimarea 3D, în scolile noastre oferind-le copiilor șansa de a-și proiecta propriul oraș.

Proiectul „Tecuci – mesaj din viitor”  se va desfăşura în perioada februarie – iunie 2020 la Școala Gimnazială „Elena Doamna” și Colegiul National „Calistrat Hogaș” în parteneriat cu Palatul Copiilor Galați, fiind unul din cele 10 proiecte care au câștigat finanţare prin Fondul Științescu Galati, alcătuit din donații făcute de companii locale și donatori individuali care sprijină educația științifică,

În cadrul acestui proiect elevii vor redefini urbanismul, vor creea un oraș al viitorului conform viziunii lor, apelând acum la tehnologie. Ajutați de un arhitect vor discuta principiile urbanistice ale unui oraş din viitor, vor crea propriile schițe în desen clasic sau proiectate pe calculator.

De asemenea, elevii vor avea parte de o experiență de învăţare intergenerațională, căci elevii Colegiului Național „Calistrat Hogaș” vor participa la activitațile de proiectare și desen alături de elevii din Școala Gimnazială „Elena Doamna”. Învățarea colaborativă este foarte eficientă începând încă de la cele mai fragede vârste, de aceea elevii de la clasele a IV- VIII din gimnaziu vor participa la aceste ateliere de proiectare și vor asimila tehnicile de desen și proiectare de la cei cu experiență.

La finalul proiectului elevii vor asambla obiectele proiectate şi printate 3D îmbinându-le cât mai creativ și original, în același timp respectând niște criterii de urbanism și vor  realiza astfel o machetă a orașului Tecuci din viitor. Aceasta va fi prezentată comunității locale, elevilor, părinților și partenerilor educaționali, Științescu Galați.

Cine participă la proiect? Elevii din Școala Gimnazială „Elena Doamna” începând de la clasele a IV-a până la clasele a VIII-a și elevii din clasele liceale din  Colegiul Național Calistrat Hogaș. Vă invităm să ne urmăriți online pe pagina proiectului Tecuci,  mesaj din viitor –  Știintescu Galaţi unde vom adăuga poze și video din activitățile noastre.

Urmăriți-ne online: Tecuci – mesaj din viitor – Știintescu Galaţi.

Cine a creat proiectul? Ideea proiectului a pornit de la mentorul Charlotte Barbu, directorul palatului Copiilor Galați, beneficiar în prima ediţie Ştiinţescu Galati, dezvoltată apoi de grupul de iniţiativă.

Proiectul a fost creeat de Grupul de Initiativă Future Dreamers, coordonat de prof. Lefter Adriana Silvica și membrii Tiron Dragoş Gabriel, prof. Drăgan Oliwer – Claudiu și Ciocănel Adriana. Prin acest proiect ne dorim să-i ajutăm pe elevi să prindă drag și asimileze cunoștinte noi despre proiectare, desen 3D, imprimare și urbanism.

Cine sprijină proiectul? Finanțarea în valoare de 15.679 lei este asigurată prin Fondul Știintescu, un Program al Fundaţiei Comunitare Galati, pentru care au facut donatii următoarele companii: Damen Shipyards Galati, Damen Workforce, Criomec S.A. și donatori individuali locali generoși.

 

Prof. Adriana Lefter