Altă şedinţă, aceeaşi poveste: Cum să dai 300 de miliarde pe mâna unei administraţii căreia îi vin alte idei atunci când dă de bani?

 

Luni, 2 martie 2020. Au rămas mai puţin de 24 de ore până la şedinţa Consiliului local Tecuci programată mâine dimineaţă, la ora 8. Mai puţin de 24 de ore până vom vedea care va fi soarta municipiului în următorii 20 de ani.

Tot mâine, şi tot de la ora 8, în aceeaşi şedinţă, se va decide dacă tecucenii trebuie să plătească derapajul administraţiei de la proiectele deja aprobate. Doar în cazul unui proiect contribuabilii trebuie să plătească 85.000 lei, respectiv 850 milioane lei vechi, pentru că administraţiei i-a venit altă idee. Şi sunt două proiecte.

Patinoarul, Piaţa, Strada Mare şi, mai nou, „Şansa T”, cărora li se va alătura „Şcoala Prietena Ta”. Ce au în comun aceste proiecte? La Patinoar lipsesc activităţile sportive în celelalte anotimpuri, la Piaţă lipsesc cele şaisprezece ventilatoare verticale, pe Strada Mare lipsesc băncile, la „Şansa T” lipseşte clădirea care trebuia reabilitată. Toate acestea au avut banii incluşi în proiect, dar banii nu se ştie unde au dispărut iar noi am rămas fără: teren de sport la Patinoar, ventilatoare la Piaţă, bănci pe Strada Mare şi clădire reabilitată la „Şansa T”. Banii au fost acolo, în proiect.

Doar pentru reabilitarea clădirii care aparţinea Colegiului de Agricultură a fost prevăzută suma de 300.000 euro. Ce s-a făcut cu această sumă? Suntem siguri că ne va spune echipa de proiect de la „Şansa T”.

„Noi am făcut numai proiecte cum au fost <Şansa T>, <Şcoala Prietena Ta?>, proiecte care efectiv nu se văd, nu sunt esenţiale pentru municipiul Tecuci. Proiecte pe care nu le-a vrut nimeni le-am luat noi, să fie acolo.

Că tot ne acuză de ce am votat la început acel proiect, am votat cu bună credinţă toate investiţiile şi clădirea fostă a Liceului Agricol din Bălcescu, care stă în paragină în cartier, era clădirea care trebuia renovată, făcut acolo cantină, dispensar ş.a.m.d.

Au modificat proiectul şi au făcut un container la grădiniţa din cartier. Ştiu sigur că am întrebat atunci cât era valoarea de renovat clădirea, era 300.000 de euro. A socotit contribuţia noastră şi am spus că merită să rămână ceva în urma acestui proiect”, a declarat consilierul local Vasile Diaconu. „De fiecare dată pe parcurs se modifică. Una se stabileşte în Consiliul local, vine cu proiectul şi suntem de acord, iar pe urmă spune că proiectantul a făcut altă minune.”

Aceasta este administraţia care va cere mâine un împrumut de 300 de miliarde pentru asfaltarea a 17 kilometri de străzi. Ce va ieşi în loc de străzi asfaltate, după ce se vor vedea cu banii şi vor avea alte idei, nimeni nu ştie.

 

One thought on “Altă şedinţă, aceeaşi poveste: Cum să dai 300 de miliarde pe mâna unei administraţii căreia îi vin alte idei atunci când dă de bani?”

  1. Din declarația domnului consilier rezultă că Consiliul Local Tecuci votează și aprobă proiecte pe care ulterior primarul le modifică (mă rog, proiectatantul) și angajează cheltuieli pentru obiective care nu au aprobare, iar ceea ce a fost aprobat nu s-a pus în aplicare. Mie asta îmi miroase a deturnare de fonduri, și nu știu cât de legal este să ceri aprobarea retroactivă a unor cheltuieli care nu au fost prevăzute în proiectele aprobate de Consiliul Local. Am înțeles că Prefectura (în urma adoptării Codului Administrativ) nu mai poate verifica aceste aspecte, dar parchetul mai poate?

Comments are closed.