Persoane şi societăţi verificate în judeţul Galaţi. Sancţiuni pentru nerespectarea măsurilor instituite

 

Astăzi, 27 martie 2020, în județul Galați, conform datelor centralizate de Direcția de Sănătate Publică, 149 de persoane se află în carantină instituționalizată, iar 4.303 de persoane sunt autoizolate și monitorizate la domiciliu. Alte 21 persoane au ieșit din carantină și 77 persoane au ieșit din autoizolare după trecerea perioadei de 14 zile.

Având în vedere prevederile Ordonanţelor militare în vigoare, polițiștii din structurile şi subunităţile din cadrul Inspectoratului Județean Galați colaborare cu Inspectoratul Județean de Jandarmi, reprezentanți ai Poliţiilor locale și militari din cadrul MApN au continuat activităţile de verificare a persoanelor, pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19.

În ultimele 24 de ore au fost verificate 1.255 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină și 43 de societăți comerciale cu privire la respectarea interdicțiilor pe timpul Stării de Urgență.

În cursul acțiunii au fost aplicate 426 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 373.820 de lei, dintre care 413, în valoare de 363.845 de lei, pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației.

Forțele de ordine desfășoară misiuni de pază și protecție la centrele de carantină, acțiuni specifice de patrulare în zona centrelor comerciale, a hipermaketurilor, a farmaciilor și în special în zonele în care cetățenii se deplasează frecvent pentru aprovizionare.

Sunt transmise mesaje audio către cetăţeni cu privire la necesitatea respectării măsurilor prevăzute de ordonanțele militare.