Viața în carantină la Tecuci: „Lăsați-i că și așa nu sunt votanții noștri!ˮ

 

Duminică seara, în 29 martie, la Tecuci au sosit 17 persoane din străinătate, fiind escortate de la vamă, în propriile autoturisme, până la Obor. Ajunși aici, întâmpinați de viceprimar Cezar Croitoru și polițiști locali, s-a încercat cazarea a câte două persoane într-o baracă, fapt contestat de majoritatea celor care au sosit singuri în propria mașină. Vădit nervos, vicele a precizat la un moment dat „Poate vreți câte o blondă în baracă, dacă nu vreți să stați laolaltă cu ceilalțiˮ.

Administrația locală nu era pregătită decât cu barăcile, drept urmare vicele a plecat în seara aceea să caute pături și cele necesare cazării. Iar celor sosiți li s-a permis să doarmă în autoturismele cu care au venit.

De luni, 30 martie, au fost efectiv cazate cele 17 persoane. Angajații Asistenței Sociale trebuie să se ocupe de aceste persoane, să le asigure hrana și cele necesare. Scriptic. În fapt, nu le-a pus la dispoziție nici o hârtie igienică, un săpun, un dezinfectant, atât de necesare într-o cămăruță cu o chiuvetă, un duș, o toaletă şi un pat.

Angajații Asistenței Sociale le-au adus mâncare. Această mâncare constă în puţin gem dimineaţa, însoțit de o pâine pentru restul zilei. La prânz, de luni până vineri au avut  o caserolă cu ciorbă, zilnic de legume, iar la felul doi a fost fasole, ghiveci de legume, ori paste, ori doi crenvuști. Pentru masa de seară aveau un borcan de zacuscă, ori de tocană legume sau de iahnie de fasole.

De două ori, în această săptămână, li s-a dat batoane cu brânză vegetală, oamenii declarând de prima dată că nu este comestibilă și să nu li se mai aducă. Când li s-a dat a doua oară, aceștia au aruncat-o afară la câini, drept urmare a apărut acel videoclip în care directoarea adj. de la Piață specifica că se aruncă pateul şi cei în carantină își bat joc de efortul administrației.

Vineri după amiază directoarea Asistenței Sociale a fost în vizită cu viceprimarul la centrul de carantină din Obor. Când s-a reproșat că nu li s-a adus toată săptămâna un bidon cu apă, cu specificația că „e bună și apa de la chiuvetăˮ, că nu li s-a adus un simplu ceai măcar dimineața sau că nu se pot mânca doar produse de legume la borcan, directoarea Mariana Manole a răspuns vicelui că „Nu cred, am avut trecut pe lista de meniuri și omletă și ficăței, carne, dar lăsați-i în pace, că și așa nu sunt aceștia votanții noștriˮ. A rămas ca vicele să meargă să vadă listele de mâncare de la Asistența Socială deoarece oamenii nu au primit nici omlete, nici ficăței, mâncăruri care trebuiau gătite la bucătăria instituției, unde directoarea afirma că are doar două bucătărese care nu fac față.

Drept urmare, Asistența Socială nelucrând sâmbăta și duminica, cei cazați au primit de vineri seara meniul pentru cele două zile. Acesta constă în două pâini, câte un borcan cu fasole, zacuscă și tocană, gem, bidon cu apă și câteva feliuțe de salam tăiate și ambalate într-o bucățică de hârtie albă.

Una dintre persoane suferă de gastrită, hemoroizi, și după atâtea meniuri de fasole și gem i s-a făcut rău. A fost purtată la spital, i s-a dat un calmant, apoi s-a decis că trebuie să urmeze un regim, dar s-a constatat și atât.

Oamenii aceștia care sunt cazați la Obor sunt semenii noștri, fiecare are un frate, o rudă, un vecin care a ales să muncească în străinătate pentru că aici nu au avut posibilități. Acum, când au revenit în țară, deoarece peste tot este pandemie, nu trebuie condamnați și tratați ca niște câini deoarece nu sunt masa de vot a cuiva. Sunt, la rândul lor și ei plătitori de taxe și impozite în țara asta, deoarece au o casă sau o familie aici.

Batjocura la adresa lor este de neînțeles. Administrația locală, prin Asistența Socială nu le-a oferit o hârtie igienică, un săpun, nimic. Preoții Arhiepiscopiei Galați le-au adus  la începutul săptămânii câte două hârtii igienice, un săpun, un litru de clor, o pastă de dinți cu periuță, un șampon.

Au în cameră câte o găleată și mop, au folosit deja litrul de clor, hârtia igienică unii au terminat-o, la alții care au făcut economie e pe terminate. Nu au cum ieși să procure cele necesare, dar nici nu se pot plânge, căci nimeni nu-i ascultă. Lenjeria de pat are deja o săptămână de purtare, zi și noapte, nu ai nici cu ce să o speli, nici nu ți-o schimbă nimeni.

În plus, joi noaptea, s-au trezit că polițiștii locali care îi păzesc adusese un alt convoi de cetățeni pe care doreau să-i cazeze în barăcile celorlalți ce erau de câteva zile acolo. Ceea ce nu era normal.

Cei de la spital au venit, le-au luat temperatura la început de săptămână, i-au întrebat dacă au avut contact în străinătate cu persoane infectate cu coronavirus și duși au fost.

În rest, se așteaptă încă viceprimarul să le spună realitatea de pe meniuri și unde au fost repartizate mâncărurile calde declarate de directoare.

În momentul când specificați că nu puteți sta în case în aceste zile, că vă este greu atâta vreme cât puteți comanda tot ce vă poftește inima și stați în locuința dv., gândiți-vă la situația celor aflați în carantină la oborul din Tecuci. Aceștia sunt chiar neputincioși, iar unele directoare sunt imune la strigătul lor.

 

4 thoughts on “Viața în carantină la Tecuci: „Lăsați-i că și așa nu sunt votanții noștri!ˮ

  1. Având în vedere modul în care sunt tratate persoanele aflate în carantină solicit public ca acestea să fie carantinate în propriile locuințe, unde sunt mai bine protejate decât în spațiile mizerabile puse la dispoziție de administrația Hurdubae. Oricum ele nu primesc niciun fel de asistență medicală și sexistă riscul să se infecteze în carantină, deoarece sunt puse in cameră cu persoane care nu au fost testate și pot fi infectate. De asemenea, având în vedere comportamentul viceprimarului și directoarei de la asistența socială, pentru aceste persoane ar trebui întocmite dosare penale pentru zădărnicirea acțiunilor de combatere a coronavirusului.

  2. Casa lor ii asteapta in Romania, familiile lor, etc. Daca oamenii stau in carantina si respecta regulile, de ce va bateti joc de ei?!

  3. Administrația în loc să-și bată joc de persoanele aflate în carantină ar face bine să organizeze spitalul, unde este jale mare. La primul bolnav cu coronavirus o să se îmbolnăvească tot personalul. Managerul să urmeze exemplul spitalului din Timișoara, care nu are nici un cadru medical îmbolnăvit, și cel mai mare număr de persoane însănătoșite. Adică personalul si-a dat tot interesul pentru salvarea pacienților și nu i-au lăsat de izbeliște, cum s-a întâmplat la Suceava unde doar 15% din personal a rămas la datorie. Doctorul Virgil Musta a postat pe net modul în care este organizat spitalul de boli infecțioase din Timișoara și cred că el poate și trebuie să fie implementat și la Tecuci.

Comments are closed.