Coronavirus: Evoluţia în judeţul Galaţi

 

Până astăzi, 16 aprilie 2020, în judeţul Galaţi au fost confirmate 240 de cazuri, alţi 31 pacienţi fiind declaraţi vindecaţi şi externaţi. În centrele de carantină din judeţ se află 779 persoane, iar 471 sunt izolate la domiciliu.

De la începutul pandemiei, până astăzi, 16 locuitori din judeţul Galaţi au pierdut lupta cu virusul. Dintre aceştia, nouă persoane care au decedat făceau parte din căminul privat de îngrijire a persoanelor vârstnice „Sf. Ilie”.

DSP Galaţi înştiinţează că la nivelul judeţului există patru focare de COVID-19. La Căminul „Sf. Ilie” sunt 103 cazuri confirmate – 83 bătrâni și 20 angajați; la Căminul „Sf. Spiridon” sunt 21 cazuri confirmate – 16 bătrâni și 5 angajați; la ISU Galați – 4 cazuri confirmate şi 34 angajați în izolare la domiciliu; la Serviciul Județean de Ambulanță – 19 cazuri confirmate şi 15 angajați în izolare la domiciliu.

Conform Institutului National de Sănătate Publică, sunt 34 cazuri de personal medical infectat cu noul coronavirus, fapt care situează judeţul Galaţi pe un nefericit loc cinci pe ţară.

 

error: Content is protected !!