Klaus Iohannis: „Starea de urgență nu va fi prelungită, 14 mai este ultima zi”

 

Astăzi, 4 mai, președintele Klaus Iohannis a anunțat într-o declaraţie de presă că nu va prelungi starea de urgență după data de 14 mai. Din 15 mai în România va fi instituită starea de alertă.

Declaraţiile preşedintelui Klaus Iohannis

Am finalizat întâlnirea cu premierul, am analizat situația în care ne aflăm din punct de vedere epidemiologic.

Weekendul de 1 mai, am văzut cu toții că lucrurile au stat destul de bine și sunt destul de mulțumit de felul în care oamenii au reacționat, au stat acasă, nu am avut încălcări semnificative ale regulilor.

Am luat decizii. Starea de urgență nu va fi prelungită, nu voi emite un nou decret, 14 mai este ultima zi în care mai avem stare de urgență. Din 15 mai vom intra în stare de alertă.

Situația nu s-a îmbunătățit, încă, deci nu vreau să apară impresia că epidemia a trecut și suntem în normalitate.

Din păcate, epidemia nu a trecut, azi am avut peste 300 de persoane testate pozitiv. Însă la un moment dat trebuie să mergem mai departe și asta se concretizează prin trecerea de la starea de urgență la starea de alertă.

Nu știe nimeni până când durează această epidemie. După 15 mai putem, în principiu, să ne mișcăm în interiorul localității, dar e bine să nu exagerăm. Nu va mai fi nevoie să declarăm unde mergem.

Așa numita relaxare se va face pas cu pas, un astfel de pas fiind de regulă cam de două săptămâni. Din 15 mai vom avea la dispoziție saloanele de îngrijire personală, coafură, frizerie. Se vor redeschide cabinetele stomatologice, muzeele, dar toate se vor deschide în condiții speciale de distanțare socială. Măștile vor obligatorii în spații publice închise, în mijloace de transport în comun. Relaxarea nu se va aplica în localitățile aflate în carantină.

Deplasările, în esență, vor fi restricționate la plecarea din localitate. Vor fi excepții: e voie în interes de serviciu, probleme medicale, pentru sport individual, mers cu bicicleta. Va rămâne interdicția de a se strânge mai mult de trei persoane.

Sportivii de performanță vor putea, în condiții foarte speciale, să înceapă cantonamentele, dar competițiile sportive nu vor începe decât după o perioadă mai lungă de pregătire.