Consiliul local: Opoziția nu a fost de acord cu vânzarea imobilelor de la unitatea militară

 

Ieri, 25 iunie, cu începere de la ora 16, în mediul online s-a desfășurat ședința ordinară a Consiliului local Tecuci. La mapa consilierilor locali s-au aflat 11 proiecte de hotărâre și o informare.

Trei dintre aceste proiecte vizau vânzarea de construcții și terenuri aflate în zona fostelor unități militare, mai precis pe str. Gheorghe Petrașcu, nr. 64-66. Imobilele propuse pentru scoaterea la licitație sunt formate din 2.019 mp construcție și 20.097 mp teren.

Proiectele au suscitat un real interes, atât din partea tecucenilor cât și a opoziției. Președintele PNL Tecuci, Lucian Costin, a declarat public că nu susține vânzarea imobilelor și a mandatat consilierii locali ai partidului să nu le voteze.

Cele trei proiecte nu au întrunit votul consilierilor pentru a fi adoptate ca hotărâri.

Un al patrulea proiect care nu a întrunit votul majorității se referă la vânzarea unui teren de 1.470 mp situat pe str. Tecuciul Nou.

Astfel, doar șapte dintre proiectele aflate pe ordinea de zi au fost adoptate, restul inițiativelor întorcându-se la sertar, în așteptarea unei administrații capabilă să le transforme, în avantajul comunității tecucene.

Din păcate, deși are mai puțin de 60 de minute, înregistrarea ședinței nu a fost prelucrată și postată până la această oră.