Persoanele infectate cu coronavirus au început să părăsească spitalele

 

Situația a apărut după ce Curtea Constituțională a decis că ordinul de ministru prin care era dispusă izolarea sau carantinarea nu este constituțional. Decizia a fost publicată vineri, 3 iulie, în Monitorul Oficial şi a intrat în vigoare.

Dat fiindcă nici o lege nu îi mai reţine, cei infectaţi cu coronavirus, precum şi cei suspecţi, care ar fi trebuit să rămână în izolare, se plimbă nestingheriţi printre noi. Acest lucru a fost semnalat şi în Tecuci.

„Deși salariații Primăriei ar trebui să stea izolați până la comunicarea rezultatelor testării, aceștia umblau astăzi bine mersi pe străzile orașului, în frunte cu primarul”, ne-a scris ieri o cititoare, căreia îi mulţumim pe această cale.

 Reacţia îndreptăţită vine după ce am semnalat faptul că la Primăria Tecuci lucrează soţia unui caz confirmat pozitiv cu coronavirus.

Începând de ieri, 4 iulie, la nivelul judeţului Galaţi a fost declanşată o vastă operaţiune în care sunt implicaţi poliţişti şi jandarmi. Se verifică modul în care sunt respectate legile privind împiedicarea răspândirii virusului COVID-19.

Ieri şi astăzi, puteau fi văzuţi agenţi de poliţie, în uniformă sau civil, angrenaţi în acţiuni de control pe raza municipiului Tecuci.