În căutarea calmului pierdut

 

Temperaturile ridicate din ultima vreme îi scot pe tecuceni din case, iar cel mai bun loc pentru recreere ar trebui să fie parcurile. Unul dintre acestea este Parcul Carol I, dar fiindcă este sub orice critică şi pentru că se află în cealaltă parte a oraşului alegem parcul de lângă casă. Dacă reuşim să trecem podeţul fără să ne accidentăm suntem deja în parc.

Cu acest podeţ este o întreagă poveste, pe care într-o zi poate că ne-o vom aminti. Reprezintă un punct de reper important în realizările celor care s-au aflat în fruntea municipiului în ultimii patru ani. Pe vremuri se băteau cu pumnul în piept că vor construi un spital regional, dar ei nu sunt în stare să întreţină măcar un podeţ. De construit altul nici nu poate fi vorba.

Scopul nostru este, însă, să fim calmi, că doar de aceea am plecat în parc, să ne recreăm. Dacă voiam să ne enervăm puteam să stăm şi acasă. Cu gunoiul în faţa curţii, chiar dacă plătim o taxă de salubrizare de patru ori mai mare, cu groapa în mijlocul străzii, cu strada care arată de parcă ar fi fost întoarsă cu plugul, eram un pachet de nervi încă de la primele ore ale dimineţii. Tocmai de aceea am ajuns, acum, în parc, să ne liniştim.

 Parcul se numeşte Regina Elisabeta, iar mulţi dintre noi îşi mai amintesc de strălucirea pe care o avea odinioară, cu concursuri pe alei, cu spectacole la sfârşit de săptămână, cu fântâna arteziană care împrăştia un aer răcoros.

Acum totul este uscat. S-a uscat iarba, s-au uscat copacii, deşi dacă privim mai atent descoperim că aceştia au fost puşi la pământ cu drujba. Ca nişte duşmani ai mediului înconjurător au intrat cu drujbele în parc şi au tăiat zeci de copaci, şi aici şi în parcul Carol I. Copacii tăiaţi din Parcul Carol I nu-i vedem, fiindcă sunt în cealaltă parte a oraşului, dar ştim că sunt acolo, sau, mai precis, au fost.

 Rămânem în Parcul Regina Elisabeta şi ne apropiem cu jind de fântâna arteziană. Ne apropiem degeaba, fiindcă fântâna e mai uscată decât reţeaua de apă şi canalizare pe care actualul primar se lăuda că ne-o va instala pe stradă. Nu a instalat-o nici acum.

Ne întoarcem acasă dezamăgiţi, după ce traversăm, încă o dată, podeţul. Suntem conştienţi de faptul că dacă actuala administraţie mai apucă încă un mandat nu vom mai avea nici podeţ, nici copaci în parcurile tecucene. Vom sta iarăşi cu gunoiul în faţa porţii şi ne vom întreba de ce ne costă de patru ori mai mult, de ce nu vine să îl ridice şi când au de gând să astupe groapa imensă care se cască în mijlocul străzii.