
Premergător începerii noului an școlar, Inspecţia de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Eremia Grigorescu” al judeţului Galați desfăşoară acţiuni de control şi activităţi de îndrumare şi informare preventivă pe linia respectării măsurilor de apărare şi stingere a incendiilor la unităţile de învăţământ din județ.
În vederea creșterii gradului de siguranță în unitățile de învățământ, acțiunile desfășurate de inspectorii de prevenire au pus accent pe informarea personalului didactic și auxiliar asupra măsurilor de prevenire a incendiilor și reguli de comportare în cazul producerii unui incendiu sau seism.
Totodată pe timpul efectuării controalelor se are în vedere identificarea neconformităţilor pe linia apărării împotriva incendiilor şi protecţiei civile, acestea fiind remediate pe timpul controlului, iar acolo unde situația impune se aplică măsura sancţionării contravenţionale a responsabililor.
Lt. Col. Chiriță Eugen Marius
Compartimentul Informare și Relații Publice