A ajuns la spital din cauza unui şofer prea grăbit

 

Ieri, 1 octombrie, în jurul orei 13.40, pe strada 1 Decembrie 1918 din municipiul Tecuci s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane.

La fața locului, polițiștii au stabilit că un bărbat în vârstă de 72 de ani, aflat la volanul unui autoturism, ar fi pătruns pe strada menționată fără a acorda prioritate altui autoturism care circula regulamentar, din direcția Centrului Civic, intrând în coliziune cu acesta.

În urma impactului, conducătorul auto al celui de-al doilea autoturism, o femeie de 53 de ani, a fost rănită, fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

La testarea alcoolscopică s-a constatat că cei doi conducători auto nu se aflau sub influența alcoolului.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.