Măsuri adoptate la nivelul judeţului Galaţi privind împiedicarea răspândirii coronavirusului

 

Grupul de Suport Tehnico-Științific privind Gestionarea Bolilor Înalt Contagioase la nivelul județului Galați, a adoptat prin hotărâre, ieri, 6 octombrie, următoarele măsuri:

– Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor din municipiul Galați, în comunele Cuca, Șendreni și Vânători, unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5 cazuri / 1000 locuitori, se suspendă în perioada 6.10.2020 – 12.10.2020, inclusiv. Este permisă prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective.

– Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă doar pentru clienții cazați.

– Organizarea şi desfăşurarea activităţii teatrelor sau cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte în municipiul Galați se suspendă în perioada 6.10.2020 – 12.10.2020, inclusiv.

– Se suspendă activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc din municipiul Galați, din comunele Cuca, Șendreni și Vânători, în perioada 6.10.2020 – 12.10.2020, inclusiv.

– Spectacolele, concertele, festivalurile publice și private sau alte evenimente culturale desfășurate în aer liber în municipiul Galați și comunele Cuca, Șendreni și Vânători, unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5 cazuri / 1000 locuitori, sunt interzise în perioada 6.10.2020 – 12.10.2020, inclusiv.

– La nivelul județului Galați, organizarea de sărbători religioase este permisă numai cu participarea persoanelor care au domiciliul sau reședința în localitatea unde se desfășoară activitatea, fără participarea persoanelor/pelerinilor din alte localități.

– Toate instituțiile publice și private, precum și operatorii economici care își desfășoară activitatea în municipiul Galați și comunele Cuca, Șendreni și Vânători, unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5 cazuri / 1000 locuitori, își vor desfășura activitatea prin organizarea programului de lucru în regim de muncă la domiciliu / telemuncă, iar în cazul în care acest lucru nu este posibil, se recomandă decalarea programului de lucru.

– Se aprobă începând cu data de 8.10.2020 reluarea cursurilor școlare în scenariul II (galben) de funcţionare la unitatea de învăţământ Colegiul National „Costache Negri” Str. Brăilei nr. 134, municipiul Galați,  județul Galați.