Gavril îşi trădează electoratul bătând palma cu PSD

 

În urmă cu două zile, Costel Fotea, preşedinte interimar al PSD Tecuci, a avut şedinţă la Casa de cultură cu membrii partidului din organizaţia locală. După întâlnire, Costel Fotea a fost prezent în studioul Radio Tecuci.

„Ceea ce ne dorim la Tecuci este să avem viceprimar”, a declarat preşedintele interimar al PSD Tecuci. Costel Fotea a lăsat să se înţeleagă faptul că PSD Tecuci poartă în aceste zile discuţii cu UIPT pentru numirea unui viceprimar PSD.

Dacă alianţa PSD – UIPT se confirmă, prin numirea unui viceprimar PSD cu ajutorul consilierilor UIPT, înseamnă că votul celor care au ales UIPT, cu dorinţa de schimbare, a fost un vot în van.

Vom vedea marţi, 10 noiembrie, în Consiliul local, cum va decurge această schimbare la nivelul UAT Tecuci.