Pericol pe străzile din Tecuci

 

Doi tineri din Tecuci sunt cercetați penal, după ce au refuzat să oprească la semnalele polițiștilor, au făcut scandal la sediul Poliției, iar cel care se afla la volan nu avea permis și a refuzat recoltarea de probe biologice.

Cei doi se aflau noaptea trecută, în jurul orei 23, la bordul unui BMW, pe o stradă din municipiul Tecuci, când agenții rutieri le-au făcut semn să tragă pe dreapta. Tânărul aflat la volan a ignorat semnalul polițistului și a continuat deplasarea. În urmărirea sa au pornit echipaje de Poliție, care au reușit să blocheze autoturismul în trafic, la câteva străzi depărtare.

Tânărul aflat la volan a refuzat să sufle în etilotest și recoltarea de probe biologice, fiind vizibil sub influența alcoolului. La verificarea în baza de date, s-a constatat că nu deține permis de conducere.

Ambii tineri au fost duși la sediul Poliției din Tecuci, unde unul dintre ei a provocat scandal, spărgând geamul ușii de acces în sediul unității de poliție. El a fost amendat și s-a ales cu dosar penal pentru distrugere.

Celălalt tânăr este cercetat penal pentru conducere fără permis și refuzul recoltării de probe biologice.