Măsuri adoptate de CJSU. Sunt vizate opt localităţi din judeţul Galaţi

 

Astăzi, 17 decembrie, Comitetul Judeţean  pentru Situaţii  de Urgenţă (CJSU) a adoptat mai multe măsuri privind împiedicarea răspândirii coronavirusului în judeţul Galaţi.

Măsurile intră în vigoare începând din această noapte şi sunt vizate localităţile:

– Șendreni și Cavadinești, unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de de 3 / 1.000 de locuitori;

– Berești, Piscu, Oancea, Gohor și Vlădești, unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5 și mai mică de 3 / 1.000 de locuitori;

– Corod, unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică de 1,5  / 1.000 de locuitori.

În aceste localităţi se vor aplica măsurile prevăzute în Hotărârea de Guvern nr. 1065 din 11 decembrie 2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 decembrie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

 

error: Content is protected !!