Şedinţa CL Tecuci – Un proiect şi trei amendamente

 

În şedinţa Consiliului local Tecuci din 15 decembrie, la proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului UAT au fost depuse trei amendamente.

Primul amendament solicita mutarea unor sume de la reabilitarea a două unităţi de învăţământ la Spital. Amendamentul a fost votat cu 10 voturi „pentru” şi 7 abţineri.

Cel de-al doilea amendament propunea mutarea sumelor de la „Servicii de consultanţă pentru accesarea de fonduri europene pe programul 2021 – 2027” la Spitalul „Anton Cincu”.

Consilierul local Pascal Remus consideră că fondurile europene vor putea fi accesate după trimestrul III al anului 2021, iar în perioada 2021 – 2022 vor fi doi ani de de tranziţie în care banii vor fi foarte puţini, urmând ca din 2022 să cheltuiască banii pe exerciţiul financiar 2021 – 2027. Acesta a propus ca banii pentru servicii de consultanţă să fie cuprinşi în bugetul pe anul viitor.

„Noi până anul acesta am cam fugit de fonduri europene şi cred că este momentul să mergem cu toţii în aceeaşi direcţie, adică în accesarea acestor fonduri europene. Cred că ar trebui să pregătim o serie de documente, strategii integrate de dezvoltare, planul de mobilitate urbană de dezvoltare, alte studii şi documente care trebuiesc pregătite din timp pentru accesarea acestor bani. Este oportun să ne mişcăm repede. Dacă mergem aşa în stilul în care consideraţi dv. să punem piedici, nu cred că este constructiv pentru noi ca oraş”, a declarat primarul Lucian Costin.

Amendamentul a fost adoptat cu 11 voturi „pentru” şi 6 abţineri.

Cel de-al treilea amendament  se referă la trecerea sumei de la „Servicii de elaborare plan mobilitate durabilă” la Spital.

Consilierul Pascal Remus afirmă că planul există, că a fost făcut în cele două mandate precedente, iar acum trebuie doar actualizat.   

„Partea de strategie durabilă nu este acelaşi lucru cu partea de mobilitate durabilă. Sunt lucruri total diferite. Planul de mobilitate urbană durabilă este altă chestiune. La noi în instituţie nu există niciun Plan de mobilitate durabilă”, a precizat primarul.

În cadrul discuţiilor a intervenit şi viceprimarul municipiului, care are şi calitatea de consilier local.

„Am căutat şi astăzi acest plan, am căutat şi planul de achiziţii. Nu a fost făcut”, a precizat viceprimarul Oliwer Drăgan.

Şi acest ultim amendament a fost adoptat. Au fost 11 voturi „pentru” şi 6 abţineri.

După adoptarea celor trei amendamente, proiectul de rectificare bugetară a trecut cu 15 voturi „pentru” şi două abţineri.

 

3 thoughts on “Şedinţa CL Tecuci – Un proiect şi trei amendamente

  1. Eu unul nu înțeleg grija asta subită pentru spital a consilierilor PSD șI UIPT. Din punctul meui de vedere acești bani sunt aruncați pe apa sâmbetei, în condițiile în care chiar Raed Arafat, în urma unei vizite la spitalul din Tecuci, a declarat că spitalul fiind foarte vechi nu mai poate fi modernizat și trebuie demolat. Așadar, dacă PSD-ul voia binele tecucenilor construia un nou spital (așa cum de altfel au și promis) în mandatul Hurdubae. Deci, pesediștilor ,,iubitori de tecuceni”, construiți un nou spital și lăsați populismul. Eu nu spun că beneficiarii contractelor cu spitalul din Tecuci au fost membri PSD sau afaceriști care susțin acest partid, dar ar trebui să se facă publice contractele de achiziții ale spitalului să vedem cine au fost beneficiarii sumelor imense cheltuite în ultimii ani, și care au făcut ca spitalul din Tecuci să acumuleze datorii uriașe.

  2. Acum cred că au înțeles și tecucenii de ce greii din cele două partide s-au bătut pentru a devenii membri în consiliu de administrație de la spital. Ei știau că mari sume de bani vor fi direcționate către spital și este rost de ,,ciolan”. Rușine să vă fie nesătuilor!

  3. Îi mai crede cineva pe mincinoșii de la PSD? Iată ce promiteau pesediștii acum 4 ani: Într-un comunicat de presă, din 5 septembrie 2016, semnat de Viorel Burlacu, purtător de cuvânt al Primăriei Tecuci se menționează: ,,… În cuvântul său, edilul a exprimat dorința ca peste trei ani, când va fi dat în folosință un nou spital, în spațiul fostelor unități militare din Tecuci, să fie dezvelit și un bust în memoria marelui filantrop, politician și primar, Anton Cincu. Conducerea spitalului și reprezentanții principalelor secții medicale au fost invitați la Primărie, de la ora 15, pentru a participa la întâlnirea cu proiectanții viitoarei instituții spitalicești”. Iată, au trecut patru ani și în Tecuci nu a fost construit niciun spital nou, terenurile de la unitățile militare au fost vândute în ultima lună de mandat de primarul Hurdubae și consilierii PSD, iar Viorel Burlacu, mai este încă managerul Muzeului ,,Teodor Cincu”. Vreau să întreb: de ce consilierii PSD nu doresc să pună în aplicare studiile de fezabilitate și proiectele pt. construirea noului spital, pe care administrația Hurdubae a cheltuit multe miliarde?

Comments are closed.