
Ieri, 7 ianuarie a.c., în jurul orei 11.40, în comuna Ivești s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 5 ani.
Victima, ce traversa strada prin loc nepermis, ar fi fost acroșată de un autoturism, condus de un bărbat de 35 de ani, care circula dinspre localitatea Grivița către DN 25.
Minorul a fost transportat la spital, unde a rămas internat pentru investigații medicale. Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.