S-a răsturnat cu maşina în şanţ. Două persoane transportate la spital

 

Vineri, 8 ianuarie, în jurul orei 21.50, pe DE 581 – Varianta municipiului Tecuci, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea a două persoane.

Un bărbat în vârstă de 43 de ani, din municipiul București, a condus autoturismul dinspre Bârlad către Focșani. La un moment dat, şoferul a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat pe o parte, în șanțul de pe marginea drumului.

În urma incidentului, atât conducătorul auto, cât și o femeie de 48 de ani, pasageră în autoturism, au suferit leziuni, fiind transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.