„S-aprindem Flacăra Culturii” – Ziua Culturii Naționale 2021

 

Sub coordonarea Primăriei Municipiului Tecuci, instituțiile de cultură tecucene, Muzeul de Istorie „Teodor Cincu”, Casa de Cultură și Biblioteca Municipală „Ștefan Petică”, au aderat la proiectul național demarat de Ministerul Culturii „S-aprindem Flacăra Culturii”.

 În multe orașe din țară, pe 15 ianuarie, la ora 18, s-au proiectat pe cele mai importante clădiri imagini ale poetului Mihai Eminescu și versuri ale poeziilor sale.

La Tecuci, clădirea cea mai importantă, ținând cont de stilul arhitectural și vechimea sa, este Vila Cincu, unde au fost proiectate imagini înfățișându-l pe poetul Mihai Eminescu și versuri ale poeziilor: „Luceafărul”, „Dorința” și „Amintiri”.

 Ulterior a fost prezentat mesajul Ministrului Culturii Bogdan Gheorghiu. În continuarea evenimentului au interpretat două melodii prof. Claudiu Vișan și eleva Alexandra Zaharia.

Cei prezenți la eveniment au putut vizita, în condițiile respectării normelor sanitare, expozițiile temporare și expozițiile de bază ale muzeului tecucean.

Sperăm că prin acest eveniment am reușit să aprindem și la Tecuci, în aceste vremuri dificile, flacăra culturii.

 

Manager interimar

Arhivist Daniel Dojan