Prima Bursă a locurilor de muncă. Domeniile bifate, comerț și construcții

 

Primăria Municipiul Tecuci avea în plan organizarea a trei evenimente de tip bursă a locurilor de muncă, acțiune derulată  pentru facilitarea accesului pe piața muncii a beneficiarilor din cartierul Nicolae Bălcescu, prin interacțiunea acestora cu angajatorii.

Evenimentul, realizat în cadrul proiectului finanțat cu fonduri europene „Șansa T – Măsuri integrate de educație, formare profesională, ocupare, asistență socială continuă și locuire, în cartierul N. Bălcescu  Tecuci – POCU/20/4/2/103078”, se derulează în cadrul activității propuse „Sprijin pentru accesul / menținerea pe piața muncii”, fiind vorba despre ocuparea locurilor de muncă de către grupul țintă, respectiv 220 de persoane.

 Ieri, 16 ianuarie, la sala Studio a Casei de cultură, a avut loc prima Bursă a locurilor de muncă pentru 56 de beneficiari care au absolvit cursuri în cadrul proiectului pentru domenii de activitate Comerț și Construcții.

Angajatorii care au luat parte la eveniment, din categoria Comerț, au fost următorii: SC Podtec SRL, SC Manacat SRL, SC Marius Intex SRL, SC Kligor SRL, SC Revival SRL.

A doua parte a Bursei a fost de cooptare a angajaților în Construcții, firmele care au nevoie de salariați fiind SC Brialbet SRL și SC Davide Construct SRL.

Atât echipa de mediere profesională, cât și angajatorii au discutat cu beneficiarii programului Șanșa T, explicând care sunt motivațiile pentru ocuparea unui loc de muncă, responsabilitatea angajator-angajat, menținerea postului, interacțiunea cu ceilalți colegi și integrarea într-un colectiv.

Beneficiarii, potențiali salariați, și-au depus CV-urile către una dintre firmele angajatoare, urmând ca în perioada următoare conducerea firmelor să evalueze cunoștințele fiecăruia.  

 Prezent la acest prim târg de burse a locurilor de muncă a fost și edilul, Lucian Costin, urmărind cum se desfășoară medierea acestei etape, dorind ca participanții să poată reuși să își găsească un loc de muncă, să poată să-și atingă fiecare țelul după dobândirea cunoștințelor în cadrul proiectului derulat. Conducerea Primăriei a fost cea care a invitat angajatorii să participe la bursă cu locurile vacante iar Lucian Costin a anunțat că va fi cât de curând și o Asociație a Antreprenorilor în Tecuci.

Reamintim că cea de a doua Bursă se va desfășura în 30 ianuarie, tot la Casa de cultură. În această etapă sunt vizați cei 52 de beneficiari care au fost instruiți pentru posturi în domeniul de activitate Turism și Alimentație.

A treia bursă este planificată în data de 13 februarie iar beneficiarii, în număr de  87, vor putea alege posturi în domeniul de activitate Servicii de înfrumusețare și Sociale.