Transportul public din Tecuci riscă să fie suspendat deoarece opoziţia nu înţelege gravitatea situaţiei

 

Luni, 1 februarie 2021, primarul Lucian Costin a fost prezent la radio, unde a vorbit despre problemele cu care se confruntă municipiul Tecuci.

Printre altele, s-a discutat despre situaţia transportului local, despre atitudinea consilierilor locali PSD şi UIPT care au refuzat prelungirea licenţelor celor trei operatori până la data de 25 mai 2021.

„Am încercat să remediez bâlbele fostei administraţii. Pe orice procedură de licitaţie, în ceea ce priveşte transportul public de persoane, este obligatoriu ca această intenţie să se publice în jurnalul european cu minimum un an înainte de această procedură.

Fostul primar a anunţat această intenţie pe data de 25 mai 2020. Asta înseamnă că mai devreme de 25 mai 2021 noua firmă de transport pe care intenţionăm să o înfiinţăm la nivelul municipiului Tecuci nu va putea să intre să opereze, pentru că intrăm în ilegalitate”, a menţionat edilul.

Acesta a amintit că actualele licenţe ale celor trei operatori de transport care sunt la nivelul municipiului Tecuci expiră la jumătatea lunii februarie. Drept urmare, a venit cu un proiect de hotărâre, pentru a acoperi greşeala fostei administraţii. Se intenţiona prelungirea acestor licenţe, de pe data când expiră, în februarie, până pe 25 mai când va putea să opereze noul operator de transport al municipalităţii.

„Au venit şi au spus că este ilegal. Nu este ilegal. Legislaţia europeană prevede foarte clar că în situaţii excepţionale se poate acorda prelungirea, pentru a evita perturbarea transportului public. Eu nu am făcut altceva decât să găsesc soluţii în remedierea unei probleme lăsată de fosta administraţie, de pesedişti.

Pesediştii şi-au bătut joc de transportul local, am venit eu să găsesc soluţia şi cine credeţi că se opun? Tot pesediştii. Bătaie de asta de joc să facă unde vor ei, dar nu la Tecuci! De aceea, tecucenii, începând de la jumătatea lunii februarie, vor rămâne fără transport. Şi o să le dau adresa de la PSD şi de la dnul consilier, de acasă, să se ducă la el acasă, să facă transport! Nu se poate aşa ceva, să ne batem joc de tecuceni. Este o bătaie de joc şi o lipsă de respect profundă”, a precizat primarul tecucean. 

Edilul a menţionat că fără această prelungire, legal, un operator de transport nu poate să iasă pe traseu.

„Soluţia la acest moment este să iniţiez o nouă şedinţă de Consiliu local, de îndată, să revin cu acest proiect pentru ca tecucenii să nu rămână fără transport. Dar nu pot să iniţiez acestă şedinţă până nu am certitudinea faptului că aceşti consilieri locali înţeleg gravitatea acestei situaţii, şi înţeleg că trebuie să vină în folosul cetăţenilor, nu împotriva lor.”

Primarul a reiterat intenţia de a muta transportul public la o companie municipală, acolo unde Primăria poate subvenţiona acel operator. În acest mod, elevii şi pensionarii pot beneficia de transport gratuit.

„Eu nu pot să-i dau în judecată pentru rea voinţă şi necunoştinţă, dar tecucenii lucrurile acestea le-au văzut. Sunt foarte mulţi tecuceni înrăiţi pe aceşti consilieri locali. Ei poate cred că politica este o glumă. Nu. Politica este un act serios, este o activitate care presupune maximă seriozitate, maximă aplecare şi respect faţă de cetăţean. Ei nu au înţeles lucrul acesta”, a mai spus Lucian Costin.