Activități de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul pandemiei

 

Ieri, 8 februarie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați, alături de jandarmi, polițiști de frontieră și polițiști locali, au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, de pe raza județului Galați, dar și în mijloacele de transport în comun.

În cadrul activităților desfășurate, au fost verificate, cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse, peste 1.900 de persoane și 131 de societăți comerciale.

Totodată, polițiștii au controlat 219 locații (restaurante / terase, parcuri / locuri de joacă, etc.), precum și 177 de mijloace de transport persoane.

Au fost aplicate 160 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 15.750 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei cu COVID – 19.

Intervențiile în sistem integrat vor continua și în perioada următoare, principalul obiectiv al acestora reprezentându-l siguranța cetățenilor.