Spicuiri din şedinţa CL în care ar fi trebuit să se decidă viitorul transportului local

 

Astăzi, 11 februarie 2021, cu începere de la ora 16, consilierii locali tecuceni au fost convocaţi în şedinţă extraordinară de îndată. Întrunirea urma să se desfăşoare online, iar pe ordinea de zi se afla proiectul privind prelungirea licenţelor de transport public ale celor trei operatori tecuceni până la data de 31 mai 2021.

Pentru început s-a făcut prezenţa, ocazie cu care consilierii PSD şi UIPT au fost declaraţi absenţi nemotivat. La şedinţă au fost prezenţi doar cei opt consilieri locali aleşi pe lista PNL pentru a reprezenta interesele tecucenilor în Consiliul local Tecuci.

S-a consemnat absenţa nemotivată a consilierului local  Florin Grama, ales preşedinte de şedinţă în 28 ianuarie pentru următoarele trei luni, care ar fi trebuit să prezideze şedinţa Consiliului local Tecuci.

„Aş vrea să se consemneze în procesul-verbal că este o bătaie de joc la adresa tuturor tecucenilor faptul că reprezentanţii care au fost votaţi şi care sunt plătiţi de către tecuceni, consilierii PSD şi UIPT, boicotează singura soluţie legală de prelungire a transportului public în municipiul Tecuci şi mii de tecuceni vor rămâne începând de mâine fără transport public.

Este o ruşine ceea ce se întâmplă şi cred că e normal să verificăm Regulamentul de funcţionare a Consiliului local, să vedem cum putem sancţiona astfel de comportamente. Este trist că aleşii locali care ar trebui să reprezinte tecucenii şi interesele tecucenilor aleg să recurgă la acest tertip de a nu se prezenta în comisii şi nici în şedinţa Consiliului local pentru a vota singura soluţie tehnică legală, pentru a nu văduvi tecucenii de transport public. Se pare că interesul politic e mai mare decât interesul tecucenilor”,  a menţionat primarul Lucian Costin.    

„Pentru a continua şedinţa de Consiliu local trebuie să avem minimum zece consilieri locali prezenţi din 19 consilieri locali în funcţie”, a precizat George Borşan, secretarul UAT.

Pentru proiectul de hotărâre care se afla pe ordinea de zi şi care urma să fie dezbătut, dacă exista cvorum, au fost primite doar două avize din cele trei solicitate, respectiv avizul Comisiei nr. 4, unde au semnat toţi cei trei membri ai comisiei, şi avizul Comisiei de specialitate nr. 5, unde din trei membri ai comisiei au semnat doar doi. La comisia nr. 5 au votat Eugen Pelin şi Oliwer Drăgan, iar Florin Grama a fost absent. La Comisia nr. 4 au votat toţi, respectiv Sorin Bârzu, C-tin Ursulică, Ani Dumbravă.

Nu s-a primit aviz de la Comisia nr. 1. De la Comisia nr. 1, s-a primit o adresă semnată de secretarul acestei comisii, consilierul local Adrian Naum, prin care se comunică faptul că în cazul proiectului de hotărâre aflat pe ordinea de zi membrii comisiei nu pot participa la lucrările comisiei din motive personale.

La propunerea consilierului Vladimir, consilierii absenţi au fost aşteptaţi un sfert de oră.

„Dl. preşedinte de şedinţă avea obligaţia ca la data convocării să anunţe că nu poate participa. Era o chestiune prevăzută în regulament”, a specificat consilierul local Ionel Leonte.

„Regulamentul prevede ca cu o zi înainte de şedinţa de Consiliu, preşedintele de şedinţă trebuie să anunţe dacă nu poate participa, pentru a fi întocmit proiect de hotărâre pentru alegerea unui nou preşedinte la şedinţa ce urmează a fi discutată. Văzând că nu a participat la şedinţa de comisie, i-am telefonat în jurul orei 13. Mi-a răspuns şi mi-a spus că nu vine nici la şedinţă”, a precizat secretarul UAT.    

„Poate la următoarea şedinţă avem şi noi o motivare a absenţei în masă”, a sugerat consilierul local Bogdan Susanu.

La rândul său, Radu Vladimir aminteşte că erau canale prin care puteau fi anunţaţi că nu se prezintă şi l-a întrebat pe secretarul UAT dacă a fost anunţat că intenţionează să nu se prezinte.

„Eu am comunicat pe adresele de email, aşa cum aţi primit şi dv., data, ora şi modalitatea în care se va desfăşura şedinţa de Consiliu local. Mai mult decât atât, pe lângă email, fiecăruia în parte i s-a comunicat SMS pe telefon, drept pentru care toată lumea a ştiut despre şedinţa de astăzi”, a precizat George Borşan.

 „Am înţeles de la foarte mulţi cetăţeni că aşteaptă cu sufletul la gură hotărârea aceasta”, a adăugat R. Vladimir.

 „Prin comportamentul lor nu respectă angajamentul şi jurământul la investirea ca membri ai Consiliului local, că vor face tot ce este posibil, aşa cum scrie acolo. N-au respectat şi nu respectă jurământul faţă de lege şi faţă de cetăţeni”, a subliniat Ionel Leonte.

După mai mult de 15 minute, şedinţa extraordinară de îndată a fost declarată închisă, din lipsă de cvorum. În termen de trei zile, cum prevede codul administrativ, urmează să fie înştiinţată Instituţia Prefectului că şedinţa nu s-a mai desfăşurat fiindcă nu a existat acest cvorum.

 

One thought on “Spicuiri din şedinţa CL în care ar fi trebuit să se decidă viitorul transportului local”

  1. În aceste condiții, singura soluție o reprezintă dizolvarea Consiliului local și organizarea de alegeri anticipate. Nu mai trebuie acceptată bătaia de joc a consilierilor PSD și UIPT. Propun primarului ca membri acestor partide, din C.L. să nu mai primească indemnizațiile, pe care nu le merită, că și așa nu sunt în slujba intereselor tecucenilor , ci a lor personale.

Comments are closed.

error: Content is protected !!