Lucian Costin: „Am găsit o variantă legală, veţi avea transport la fel ca înainte”

 

Primarul municipiului Tecuci a fost prezent ieri, 12 februarie, în mediul online pentru o discuţie cu tecucenii privitoare la problemele cu care se confruntă administraţia actuală. Pe parcursul a 60 de minute, Lucian Costin a vorbit despre transportul public, Parcul industrial, Padoc, străzile din municipiu şi propunerile de reorganizare administrativă.

Edilul a anunţat că intenţionează să organizeze o dezbatere publică, dacă pandemia o va permite, pentru a afla părerea tecucenilor referitor la aceste reorganizări. Acesta a menţionat că municipalitatea se confruntă cu foarte multe probleme, iar una dintre acestea priveşte transportul public local.

„În luna ianuarie am venit cu o propunere în faţa Consiliului local de prelungire a licenţelor operatorilor de transport până la finalul lunii mai 2021. După această dată, am anunţat, transportul vreau să îl mutăm către o companie municipală, fie că vorbim de Compania de Utilităţi Publice, fie că vorbim de un serviciu în subordinea Primăriei, sau de înfiinţarea unei noi societăţi. Astăzi, cred că cea mai bună este varianta de înfiinţare a unei noi societăţi, dar cred că este benefică şi mutarea către CUP. Diferenţa o face trei oameni angajaţi în plus în compania nouă.

Am venit cu această propunere de prelungire. Din păcate, majoritatea formată de consilierii PSD şi cei de la UIPT au votat împotriva acestei prelungiri. Am revenit în cursul zilei de ieri, pentru că ieri a fost ultima zi când s-au putut prelungi aceste licenţe. Din păcate, aceşti consilieri votaţi de dumneavoastră au ales să nu se prezinte în şedinţa de Consiliu local şi iată că astăzi am rămas fără transport.

Astăzi, împreună cu specialiştii din Primărie am căutat toate variantele pentru a remedia această situaţie neplăcută pentru oamenii bătrâni şi pentru copiii care merg la şcoală. Am identificat în cele din urmă o prevedere legală care îi obligă pe operatorii de transport ca pe o perioadă de 90 de zile să îşi continue efectuarea transportului. Cred eu că în aceste 90 de zile să reuşim să mutăm aceste servicii de transport public către CUP sau către o companie nou înfiinţată”, a precizat edilul.

Lucian Costin a înştiinţat că începând de astăzi transportul va reveni la normal. Operatorii de transport au fost informaţi că există prevederile care le permit să circule în condiţii de legalitate. În acest mod a fost rezolvată o mare problemă a tecucenilor, o problemă cu care s-au confruntat foarte multe persoane.

„Mi-au scris foarte mulţi tecuceni cu privire la acest aspect. Vreau să înţelegeţi că nu a ţinut de mine, eu am fost foarte bine intenţionat, am venit cu o propunere de prelungire. În schimb această majoritate, care nu înţeleg ce îşi doresc de la mine sau de la tecuceni, efectiv îşi bat joc de tecuceni. I-au lăsat astăzi în frig, copii care trebuiau să meargă la şcoală, oameni care trebuiau să meargă la serviciu şi bătrâni care trebuiau să ajungă la cabinete medicale, la farmacii şi altele. Este regretabil că aceşti oameni care practic au fost votaţi de către dumneavoastră au reuşit să blocheze transportul public de persoane.

Am fost acuzat de către cei de la această coaliţie, de la PSD sau UIPT, că îmi dau contracte pentru compania mea, mă acuză că nu mi-am plătit dările. Vreau să vă spun că sunt doar nişte născociri, într-o disperare a dumnealor. Ţin să-i anunţ că, de-a lungul timpului, compania pe care am administrat-o până să intru primar a avut scoase sute de certificate fiscale care demonstrează că suntem la zero cu taxele şi impozitele locale. Am plătit anual sute de milioane către bugetul local şi nu s-a pus niciodată problema să nu ne plătim aceste datorii.

Am fost învăţat că oamenii corecţi vor reuşi în viaţă şi tocmai din acest motiv cred că aceşti oameni induc în eroare opinia publică că fac tot felul de matrapazlâcuri. Eu nu mă compar cu ei.

Într-adevăr, găsesc în fiecare zi tot felul de contracte şi tot felul de aberaţii pe care fosta administraţie, girată de PSD, au lăsat foarte multe lucruri nelalocul lor. Nu am venit niciodată în faţa dumneavoastră să spun ce am găsit, cum am găsit, am reuşit, şi fac asta în fiecare zi, să identific să remediez aceste probleme, nu să vin în faţa dumneavoastră să mă plâng.  

Am găsit o variantă legală, de mâine veţi avea transport la fel ca înainte, iar în următoarea perioadă voi veni în faţa Consiliului local să mutăm acest transport către o companie locală”, a declarat primarul tecucean.

Acesta a ţinut să sublinieze faptul că în momentul în care se va face această tranziţie, ceea ce a promis în campania electorală se va şi întâmpla, adică elevii şi pensionarii vor beneficia de gratuitate. Nu sunt lucruri aruncate în vânt, sunt lucruri care se întâmplă, şi-ar dori să se întâmple mult mai repede, dar există o lege, există un parcurs al hârtiilor, al avizelor, care, câteodată, durează mai mult.

„Vreau să vă asigur că păzesc interesele tecucenilor şi lucrul acesta o să îl înţelegeţi peste patru ani de zile, când vom trage o linie şi vom vedea dacă Lucian Costin, dacă echipa primarului şi-a făcut datoria faţă de tecuceni sau nu şi-a făcut-o. Sunt convins că peste patru ani vă veţi convinge de faptul că nu am avut nimic de ascuns şi că lucrurile pe care le fac le fac doar pentru bunăstarea şi mersul corect al lucrurilor”, a conchis edilul.