O nouă lucrare de istorie locală semnată de Daniel Bradea

 

De curând, a apărut o nouă carte a iscusitului cercetător, mai ales în istoria locală, purtând semnătura Daniel Bradea. Lucrarea, intitulată „Contribuții la istoria orașului Tecuci” este realizată la Editura Studis din Iași în anul 2021. Cartea, apărută în format 16 x 24 cm, are 540 de pagini.

Din – Cuvântul înainte – al autorului reținem „Această lucrare este doar un ciob ce își caută risipirile, o secvență ce poate contribui la o mai bună cunoaștere a trecutului acestor meleaguri”.

Autorul continuă spunând că volumul este structurat pe 5 părți, ale căror conținuturi  au făcut parte din lucrări publicate anterior, dar multe din capitole suferind acum revizuiri importante. Aceste 5 capitole, respectiv lucrările apărute până acum, poartă următoarele titluri:

1. Răscoala din anul 1907 în județul Tecuci; 2. Tecuciul în anii Primului Război Mondial; 3. Preoții tecuceni  în timpul Primului Război Mondial; 4. Tecuciul în vremea ciumei roșii – 1945 – 1950; 5. Tecuci, file de istorie.

Foarte interesante  sunt materiale  despre renumitul  Foișor de foc, despre Grădina publică din Tecuci dar și comunicarea intitulată „Despre scrisoarea domnească de la 1 Septembrie 1435״, document ce vorbește  pentru prima oară despre orașul și ținutul Tecuci, considerat centru administrativ al ținutului, înființat probabil în perioada 1408 – 1413. Volumul se încheie cu un alt material despre Cimitirul Eternitatea și Biserica Sfântul Ilie din Tecuci, între mit și realitate.

Lucrarea de față reprezintă un document foarte important pentru cei interesați de a cunoaște în amănunte istoria acestor locuri.

Nu putem încheia această cronică fără a aduce în prim plan aprecierile ilustrului scriitor tecucean Ionel Necula care, pe ultima copertă spune:

„Băiatul acesta, Daniel Bradea, ne surprinde din nou, nu mai știu a câtă oară în acești ani, poate nici nu contează, decât așa, pentru statistici, dar se vede de departe că este cel mai harnic dintre istoricii tecuceni, dacă nu cumva singurul  prin care istoria locală este ținută în active lucrative. Nimeni nu-l știe, nimeni nu-l cunoaște, doar câțiva cristei în lunca Bârladului vestesc, fără pauză, că-n Tecuci chiar se întâmplă ceva important.  Am mai scris despre el și despre cercetările sale de istorie locală, tot așa cu un sentiment de culpabilitate, de vinovăție, aceeași pe care ar  trebui s-o resimtă toți cei care-i sunt contemporani, oameni simpli, instituții și autorități, pentru insensibilitatea lor la valoare, la calitate umană, la competență. Totdeauna, la noi, la Tecuci, vanitățile și interesele meschine au abolit judecata dreaptă și cinstită”.

Ca iubitori de cultură și istorie locală, îl felicităm călduros pe autorul Daniel Bradea și îi urăm mult succes în continuare.

 

Iancu Aizic