De Ziua Femeii, la Ateneu. Un spectacol de excepție – Foto

 

Fundația Pelin a oferit publicului tecucean cel mai frumos cadou pe care îl putea face, pentru îndrăgita sărbătoare a Femeilor din lumea întreagă. Este vorba despre spectacolul vocal-instrumental purtând numele „De ziua ta, măicuță”, care a avut loc sâmbătă, 6 martie 2021, la Sala Ateneu. Şi-au dat concursul soliștii Diana Gheorghe – soprană, Lăcrămioara Crihană – mezzosoprană, Valentin Vastopol – tenor, Samuel Adiguzel Alper – bariton, pianista Ludmila Calalb și Formația „Trio Accord”, compusă din Tamara Manea la vioara I, Marian Sava la vioara a II-a și Nicoleta Lungu la violoncel.

Deschizând evenimentul, după ce a urat bun venit publicului spectator și „La Mulți Ani!” tuturor femeilor, gazda Doru Eugen Pelin a ținut să spună că oferă cu mult drag acest spectacol tecucenilor având invitați o parte dintre cei mai buni artiști ai genului, pentru prima oară la Tecuci.

 Am văzut un public cald, select, de diferite vârste, toți iubitori de actul cultural, care, din motive știute, le-a lipsit o mare perioadă de timp. Am ascultat cu mult drag pe interpreții Samuel Adiguzel Alper cu arii din diferite opere cum ar fi „Don Giovanni”, „Don Pasquale” și alte piese, Valentin Vasopol cu o arie din opera „Tosca”, apoi piesa „Core ngrato”, o arie din opera „Lysistrata”, pe Diana Gheoghe cu o arie din „Traviata”, o arie din opera „Giannni Schicchi” și din opereta „Contesa Maritza” și pe interpreta  Lacrămioara Crihană cu o arie din opera „Don Pasquale” și din opereta „Lăsați-mă să cânt” și renumita piesă „Nu-i bai!”.

Foarte apreciate au fost și duetele Lăcrămioara Crihană – Samuel Alper, Diana Gheorghe – Valentin Vasopol, Diana Gheorghe – Samuel Alper.

 Organizatorii au oferit buchete de flori interpreților care prin solista Lăcrămioara Crihană au mulțumit publicului pentru căldura cu care au fost primiți, lansând promisiunea că vor reveni cu mult drag la Tecuci, apreciind calitatea sonorizării Ateneului.

Am asistat la un spectacol bine închegat, cu un program de sală cum nu am mai văzut de mult, respectat cu mare strictețe, costumații excelente și, mai ales, un imens devotament pentru ceea ce fac.

În final, doresc să  aduc mulțumiri pentru acest încântător spectacol tenorului Valentin Vasopol a cărei soție Cristina Vasopol, a ajuns în finala concursului X Factor din anul 2018. Acesta a chemat-o pe distinsa soție care se afla în sală, aducând și dânsa un cald salut publicului tecucean.

Încheiem mulțumind și de această dată Fundației Pelin pentru spectacolul încântător și urând „La Mulți Ani” tuturor femeilor!

 

Iancu Aizic