Reușit vernisaj al expoziției unei debutante

 

Tot cu ocazia sărbătoririi Zilei Femeii, luni, 8 Martie, Galeria Helios a Bibliotecii municipale „Ștefan Petică” Tecuci, a fost gazda unei noi expoziții. Este vorba de expoziția intitulată „Cu creionul pe hârtie…” și care se dorește a fi o adevărată Emoție de primăvară. Aceasta pentru că primăvara este un anotimp al renașterii și al visurilor împlinite.

 Expoziția de față este realizată de secretara Bibliotecii, Nicoleta Enache, cea pe care colegele o caracterizează ca fiind modestă, timidă și rezervată, dar care alege să își exprime sufletul prin tuşee delicate ale desenului, surprinzând prin sensibilitate și profunzime. Ea este un talent nativ și, deși neșlefuit prin studiile de specialitate, reușește să trezească o emoție autentică.

Înainte de vernisaj, am discutat cu realizatoarea acestor picturi în creion și am aflat că în școală a fost pregătită pentru acest lucru de profesoara Alina Cerei.

Deschizând vernisajul, Daniela Ignat, din partea Bibliotecii, spunând că noi avem neapărat nevoie de frumos și de aceea apreciem cum se cuvinte aceste tablouri  realizate de colega Nicoleta Enache. Este pentru noi un adevărat talent, cu o sensibilitate aparte, caracterizată prin modestie și mai ales discreție.

 A luat apoi cuvântul pictorul Mircea Cojocaru, care deși o cunoaște pe autoarea de azi de mai mult timp, nu știa că ea cochetează cu desenul. Remarcă în tablouri multă gingășie și mai ales mișcare, atacând teme diferite cum ar fi dans, meditație sau muzică. Îi recomandă să treacă și la lucru cu penelul: „Nu pot decât să o felicit și să-i urez mult succes în continuare!”

Profesorul Ștefan Andronache mărturisește că în copilărie a cochetat și el cu desenul, realizând portrete și peisaje, dar a renunțat la această pasiune în favoarea studierii limbii române, conștient că în pictură nu putea ajunge prea departe.

 Profesorul Andronache menționează că în urmă cu circa 30 de ani, dorind să continuie un proiect literar, avea nevoie de anumite desene în creion și solicitând sprijinul Nicoletei, aceasta l-a ajutat, profesorul arătând acum acele lucrări cu vechime de peste trei decenii. Acum, Nicoleta ne delectează cu aceste frumoase lucrări. Îi recomandă, în încheiere, să aibă mai mult curaj.

 Destul de emoționată, autoarea mulțumește publicului și colegelor care au ajutat-o la această realizare și promite să nu dezamăgească.

În încheiere, aprecieri asupra tablourilor expuse au venit și de la coregrafa Mariana Enache, lecturând și o frumoasă poezie dedicată Femeii. Aceasta apreciază și standul de lucrări ale poetelor și scriitoarelor tecucene, expus într-un colț al galeriei.

Dintre lucrările expuse, am remarcat pe cele cu titlurile Elegantă, Inspirație, Prințesă, Țărăncuța, Candoare, Nostalgie și Grație. Dar, repet, toate cele 25 de tablouri expuse sunt foarte reușite.

Expoziția rămâne deschisă până vineri, 12 martie 2021.

 

Iancu Aizic