Un nou manager la Casa de cultură Tecuci

 

De o săptămână, mai exact din data de 22 martie, la Casa de cultură a fost numit un nou manager, deoarece fostului director îi expirase de mult interimatul.

Cristian Gabriel Călugăru, noul manager, în vârstă de 45 ani, este licențiat în Filosofie și Teologie, dar nu a profesat, activând în mediul privat, fiind cunoscut ca administrator de librării în municipiul nostru. Perioada pentru care a fost numit în această funcție este de patru luni, respectiv 120 de zile.

„Am lucrat în mediul privat, dar cu activitatea literară am avut întotdeauna legătură, cartea face parte din mediul acesta, cultural. Este o provocare mare pentru mine, vreau să continui munca dnei Cioclu, eventual să fac activitățile Casei de cultură mai vizibile publicului tecucean.

Sper să aduc și alte categorii de public, nu doar cele consacrate, obișnuite activităților desfășurate până acum. Mă gândesc la tineret în special, știind că este foarte greu să concurezi telefonul și internetul, dar trebuie cultivate, dacă nu activitățile culturale, măcar să-i facem pe tineri să iubească identitatea de români, aparținători ai spațiului acesta, tocmai ca să nu ne pierdem. E un lucru care, din păcate, se observă din ce în ce mai mult în rândul tinerei generații”, precizează managerul Cristian Călugăru.

Întrebat fiind cum s-a acomodat în această funcție, noul manager spune: „Deocamdată evaluez capacitățile și echipa, mediul. Una din dorințele mele este să fac un sondaj pe rețeaua de socializare a instituției în care să întreb tecucenii cam ce activități culturale și-ar dori de la Casa de cultură.

Îmi doresc o colaborare bună cu celelalte instituții culturale, cu școlile, cu mass-media pentru promovarea activităților, deoarece nu a fost vizibil acest aspect.

În fiecare zi învăț câte ceva, echipa instituției din care fac parte este formată din 12 persoane. Sper să fie bine și să aducem plusvaloare unității culturale”.

 

One thought on “Un nou manager la Casa de cultură Tecuci”

  1. Sperăm ca acele ,,alte categorii de public”, să nu fie elevi aduși ,,cu japca”, penru ca unii profesori să acumuleze puncte pentru salariul de merit. Asta cu sondajul m-a dat pe spate. Sper ca dl. manager să găsească și surse de finanțare, altele decât cele provenind de la sărăcăciosul buget local, pentru punerea în aplicare a ideilor promovate de tecucenii doritori de cultură.

Comments are closed.

error: Content is protected !!