Copiii mai mici de 3 ani nu vor mai fi trecuţi la întreţinere

 

Astăzi, 12 aprilie, Senatul a adoptat o propunere legislativă a deputatului liberal Florin Roman pentru modificarea Legii privind funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor. Astfel, copiii mai mici de 3 ani sunt exceptaţi de la plata cheltuielilor repartizate într-un imobil după numărul de persoane.

Propunerea a fost adoptată cu 134 voturi „pentru” şi unul „împotrivă”.

„Copiii până la împlinirea vârstei de 3 ani sunt exceptaţi de la plata cheltuielilor repartizate după numărul de persoane”, prevede proiectul de act normativ amendat de Comisia pentru administraţie publică a Senatului.

Iniţiatorul propunerii legislative a explicat în expunerea de motive a proiectului faptul că plata întreţinerii casei scării unui bloc este achitată de părinţi, iar copilul nu poate folosi liftul singur, nu poate utiliza lumina electrică de pe holuri decât în prezenţa părinţilor sau a unui adult.

Deputatul Florin Roman a mai arătat că cheltuielile alocate fiecărui copil în vârstă mai mică de trei ani pentru întreţinerea blocului pot fi folosite mai bine de părinţi pentru costurile creşterii acestor copii.

Legea merge la Camera Deputaţilor, care este for decozional.