S-a oprit cu maşina într-un magazin de pe Strada Mare

 

Noaptea trecută, pe strada Ştefan cel Mare din Tecuci a avut loc un incident rutier pe fondul neadaptării vitezei la carosabilul umed.

Din cauza vitezei prea mari, şoferul a scăpat maşina de sub control şi s-a oprit în vitrina unui magazin.

 

UPDATE: Conform IPJ Galați, incidentul s-a petrecut noaptea trecută, în jurul orei 23, pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Tecuci, în urma acestuia rezultând avarierea vitrinelor a două societăți comerciale.

Conducătorul auto, un tânăr, de 19 ani, din municipiul Tecuci, s-a prezentat la Poliție, unde a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.

Şoferul a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 870 de lei, pentru neadaptarea vitezei la condițiile de drum.