Repartizarea computerizată la liceu pentru județul Galați

Rezultatele repartizării la liceu a absolvenților claselor a VIII-a care au susținut Evaluarea Națională au fost publicate astăzi de Ministerul Educației. Potrivit calendarului de admitere la liceu, astăzi, 19 iulie, are loc prima repartizare computerizată la liceu, în funcție de opțiunile exprimate de elevi. Media de admitere în liceu este media ponderată între media generală…

Continuă lectura

Elevii Club Art la examenul Cambridge

Cu siguranţă ați auzit despre examenele Cambridge sau testul IELTS necesare obţinerii unui certificat de engleză cu recunoaştere internațională. Î: Care sunt resursele necesare susținerii unui astfel de examen?R: Ingredientele absolut necesare sunt: motivaţia, determinarea, studiul individual susţinut, dar şi monitorizarea progresului în cadrul cursului de pregătire pe formatul examenului. Împreună cu profesor de limba și…

Continuă lectura

La Tecuci se fură ca-n codru

De aproximativ două săptămâni dispar ghivecele cu flori din instalațiile montate în Parcul Al. I. Cuza din Tecuci. Nu cu mult timp în urmă a dispărut și un stativ cu flori postat în centrul urbei. Tecucenii au vrut să afle ce s-a întâmplat cu acestea dar nimeni nu a avut un răspuns. Practic, la orele…

Continuă lectura

Precizări privind fluxul de știri publicat de „Tecuceanul”

În data de 28 iunie 2016 redacția publicației online „Tecuceanul” a fost atenționată că fiecare material care va apare pe site-ul tecuceanul.ro va trebui în prealabil aprobat de primarul în exercițiu Cătălin Hurdubae. Într-o notă transmisă conducerii primăriei am atras atenția că acest lucru va duce la întârzieri în publicarea materialelor. De asemenea devenea imposibilă…

Continuă lectura

Șase transporturi agabaritice timp de nouă zile pe ruta DN25 Tecuci – DN1 PTF Borș

Circulația rutieră va fi bulversată timp de nouă zile, în perioada 19 – 28 iulie, din cauza deplasării a șase transporturi agabaritice pe ruta DN25 Tecuci – DN1 PTF Borș. Transportul se va desfășura etapizat, cu întreruperea temporară și locală a circulației rutiere. Iată întreaga rută: DN 25: Tecuci ÷ Şendreni Intersecţie DN 25 –…

Continuă lectura

În 20 iulie sărbătoarea Sf. Ilie

Sfântul Ilie este cinstit de creştini ca aducător de ploi, după ce, prin rugăciunea sa, a salvat de la moarte poporul din Israel, după trei ani şi jumătate de secetă, dar şi ca divinitate populară a soarelui şi a focului, atestată prin numeroase tradiţii şi datini. Prooroc Ilie Tesviteanul, sărbătorit în 20 iulie, a fost…

Continuă lectura

Evenimente rutiere de weekend

Vineri, 15 iulie, ora 7.48, un bărbat de 61 ani din municipiul Tecuci, în timp ce conducea un autoturism pe strada Ion Petrovici, a surprins și accidentat o femeie de 48 ani, care traversa strada pe marcajul pietonal. În urma evenimentului rutier, femeia a fost transportată la Spitalul Municipal Tecuci, pentru acordarea de îngrijiri medicale….

Continuă lectura

Un nou proiect încheiat de Asociația Semper Musica

Programul YESS Junior – formare adresată elevilor de gimnaziu în Public Speaking şi Leadership – a ajuns la final. Un număr de 26 de elevi şi-au susţinut ieri examenul – Public Speaking –  în faţa reprezentanţilor Asociaţiei Semper Musica, Filiala Tecuci şi reprezentanţilor Asociaţiei Education and Support Sphere din Galaţi. Examenul pentru modulul de Public…

Continuă lectura

Doi copii de la Fundația Bunul Samaritean vor merge în prima lor tabără

La sfârșitul săptămânii a avut loc evenimentul Paparu’day, creat pentru a strânge fonduri necesare copiilor de la Fundația Bunul Samaritean Nicorești. Organizatorul, Andrei Petică, de la Asociația Tinerilor Tecuceni a precizat că au fost strânși 798 de lei plus 350 de lei din partea trupei Atrivm. Banii strânși vor fi folosiți pentru a trimite doi…

Continuă lectura

Din 20 iulie sunteți așteptați la o acțiune caritabilă de donat haine

 Cinci liceeni de la Colegiul Național „Calistrat Hogaș” – Costea Georgiana, Nare Ovidiu, Bobirca Florin, Văleanu Patricia și Bianca Chiper, ajutați de Asociația „Semper Musica” Filiala Tecuci, au reușit cumpărarea și postarea pe domeniul public a două containere de donat haine. Din 20 iulie 2016, orice articol vestimentar care nu îți mai folosește poate fi…

Continuă lectura