Marşul „Pentru o Moldovă Europeană”

Cel mai mare steag al UE din România, dus la București de filialele USR din Moldova „Pentru o Moldovă Europeană” Filialele USR din Bârlad, Botoșani, Iași, Vaslui, Galați, Vrancea şi Buzău, organizează vineri, 10 august 2018, un marș „Pentru o Moldovă Europeană”. Invită cetățenii din regiunea Moldovei să participe într-un număr cât mai mare la…

Continuă lectura

Protest tăcut faţă de indolenţa administraţiei locale

După doi ani de aşteptări, lucrurile au început să se mişte şi în Tecuci. Tecucenii, plătitori de taxe şi impozite, au renunţat să mai aştepte implicarea administraţiei locale şi au preluat iniţiativa. Pe strada Vasile Lupu contribuabilii tecuceni au decis că este timpul să se ajute singuri, încredinţaţi că au fost uitaţi de administraţia PSD….

Continuă lectura

Protest la Primăria Tecuci

 Membrii sindicatului „Constantin” protestează faţă de modul în care angajaţii din Primăria Tecuci sunt trataţi în raport cu angajaţii altor primării din ţară. Acest protest vine după ce Vinerea Mare a fost declarată zi liberă pentru toţi bugetarii. Sindicatul „Constantin” este format din funcţionarii angajaţi în ultimii doi ani în primărie şi poartă numele patronului…

Continuă lectura

Românii ies în stradă, sunt alături de Kovesi

 Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a cerut în această seară demiterea şefei DNA, procuror Laura Codruţa Kovesi. Conform lungului discurs, motivul revocării din funcţie ar fi „pentru acte şi fapte de netolerat într-un stat de drept”. Este un atac fără precedent la adresa Justiţiei din România. Oamenii au început deja să iasă în stradă în marile…

Continuă lectura

Protest în faţa Parchetului la Tecuci

Astăzi, 6 iulie 2017, în jurul orei 11, un grup format din 7 persoane protesta în faţa Parchetului din Tecuci, afişând pancarte şi scandând lozinci.  „Motivul protestului nostru este foarte întemeiat. Nu ştiu dacă va aduceţi aminte că în anul 2011 eu am avut îndrăzneala să nu mă conformez sistemului corupt. Din acel moment, am…

Continuă lectura

Îndemnul senatorului Butunoi către semenii tecuceni

 Continuând seria manifestărilor împotriva ordonanţei şi a Guvernului, în Tecuci au ieşit câteva sute de oameni să protesteze în centrul urbei. Oamenii au protestat paşnic, fără jicniri la adresa actualei conduceri locale, motivul unic fiind doar anularea ordonanţei 13. După o oră de scandări, în jurul orei 19, în faţa mulţimii şi-a făcut apariţia senatorul…

Continuă lectura

„Ieșiți din casă dacă vă pasă!” – Galerie foto

 Tecucenii au ieşit în stradă şi în această seară, numărul acestora fiind în creştere, participanţii având pancarte cu lozinci împotriva actualului Guvern şi a deciziei luată la lumina lanternelor. Unii dintre protestanţi, mai în vârstă, susţineau că au fost sunaţi de copiii plecaţi la muncă în străinătate şi îndemnaţi să participe, deoarece şi ei ies…

Continuă lectura

Solidarizare incredibilă: Zeci de bucureșteni oferă cazare gratuită pentru cei care vin în Capitală să protesteze

 Zeci de bucureşteni oferă cazare gratuită celor care vin din ţară să protesteze împotriva Ordonanţei de Urgenţă privind modificarea codurilor penale, dată marţi noapte, pe ascuns, de guvernul Grindeanu. Organizarea s-a făcut pe grupul de Facebook – Cazare gratuită şi solidaritate pentru protestatari din afara Bucureştiului. Pe acelaşi grup, oamenii  din diverse oraşe din ţară…

Continuă lectura