Pierdut Revelion 2018-2019. Se declară nul!

  Cei care deplâng dispariţia prematură a spectacolului de Revelion rămân totuşi cu amintirea celor două…

Continue Reading

Prioritatea CUP este încasarea taxelor. Ridicarea deşeurilor poate să mai aştepte

  Aşa cum se cunoaşte, la Tecuci abia a fost mărită taxa de salubritate însă, în…

Continue Reading

Doleanţele tecucenilor la sfârşit de an – Galerie foto

  În aceste zile de sfârşit de an, când toţi românii se pregătesc să întâmpine anul…

Continue Reading

Premieră mondială la Tecuci: Primarul a reuşit să redirecţioneze nişte bani care nici măcar nu au existat

  Se împlinesc în curând trei ani de când locuitorii din Tecuci sunt captivi într-un basm…

Continue Reading

Clubul TAIKO din Tecuci și-a premiat sportivii – Galerie Foto

  Undeva în Tecuci, pe Bulevardul Victoriei, în apropierea CNSH, se află Clubul sportiv Taiko. E…

Continue Reading

Tecucenii nu vor avea spectacol de Revelion

  Aşteptat cu mult interes de tecuceni, şi nu numai, Revelionul 2019, care ar fi trebuit…

Continue Reading

Cât va plăti pentru salubrizare în anul 2019 o familie din Tecuci în funcţie de numărul de persoane

  Vineri, 21 decembrie, 11 consilieri locali au votat pentru mărirea taxei de salubritate şi a…

Continue Reading

Funcţionarii Primăriei vor fi mutaţi în clădirea Telekom

  Într-una dintre şedinţele Consiliului local Tecuci a fost luată în discuţie reabilitarea imobilului Primărie, precum…

Continue Reading

Polițiștii gălățeni au fost alături de copiii și tinerii defavorizați

  Decembrie este despre Crăciun, despre bucurie și cadouri, familie și brazi, despre altruism și generozitate.…

Continue Reading

Agenţi economici în căutare de personal

  Astăzi, 28 decembrie, Agenția Locală pentru Ocuparea Forței de Muncă Tecuci pune la dispoziţie celor…

Continue Reading

Fără permis şi sub influenţa alcoolului la volan

  Astăzi, 27 decembrie, în jurul orei 00.35, polițiștii Secției 6 poliție Rurală Tecuci au oprit…

Continue Reading

Taxele de salubritate aprobate pentru anul 2019

  În şedinţa Consiliului local Tecuci care a avut loc în data de 21 decembrie consilierii…

Continue Reading

Cruzimea flagrantului de la Spital

  Cu toate că Tecuciul are puţini medici, nici pe aceştia nu ştim să-i păstrăm. I-am…

Continue Reading

Concursuri pentru ocuparea funcţiilor de secretar, şofer, şef serviciu şi consilier

  Au fost demarate etapele pentru ocuparea a două funcţii publice şi o funcţie contractuală în…

Continue Reading

Cod Galben de ceaţă, burniţă şi polei

  Astăzi, 24 decembrie, Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de Cod Galben, avertizare…

Continue Reading

Atenţie pe cine primiți cu colindul!

  În perioada sărbătorilor de iarnă, răufăcătorii pot profita de buna-credinţă a cetăţenilor şi, deghizaţi în…

Continue Reading

Medic tecucean condamnat pentru mită

  Tribunalul Galaţi l-a condamnat vineri, 21 decembrie, pe medicul chirurg Alexandru Neculiseanu la trei ani…

Continue Reading

Muzică ușoară, operetă și muzică populară – Combinație reușită pentru un frumos spectacol

  Sâmbătă, 22 decembrie, sala „Ion Petroviciˮ din Tecuci a găzduit un nou spectacol mult aplaudat…

Continue Reading