S-a scris mult, mai ales în ultimii ani, despre inimoasa fiică a logofătului Costache Conachi, care s-a remarcat într-un moment astral al devenirii românești, cel al Unirii Principatelor Române. Noi, înșine ne-am încumetat în această direcție scriind o carte despre patriotismul acestei distinse românce care n-a stat pe gânduri când țara a avut nevoie […]
Read MoreDacă locuieşti în Gefu şi într-o miercuri dimineaţă ai chef de o plimbare, ieşi în E581 şi faci la stânga. După 30 de minute şi tot atâţia kilometri parcurşi dai într-un municipiu cu patruzeci şi cinci de mii de locuitori. Se numeşte Tecuci. Aici, în Tecuci, ai ce vedea. Îţi laşi Mercedesul cu numere […]
Read MoreÎn continuarea demersurilor iniţiate pentru a aduce Municipiul Tecuci în primul rând al municipiilor ecologice, pentru un viitor mai curat, administraţia propune aderarea la programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi. În acest sens, se intenţionează crearea unui număr de 15 staţii de încărcare maşini electrice. Staţiile ar urma […]
Read MoreLa sfârşitul şedinţei de Guvern desfăşurată miercuri, 19 ianuarie 2022, Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a avut câteva declaraţii pe tema facturilor eronate la gaze şi electricitate. „Așa cum Guvernul a promis, astăzi am introdus obligativitatea recalculării facturilor emise eronat de către furnizori; emise eronat, adică neaplicarea mecanismelor de plafonare și compensare. Furnizorii au obligația […]
Read More