Contribuții la istoria farmaciilor tecucene în secolul al XIX-lea 

  

Constatarea că despre trecutul farmaciilor și farmaciștilor din orașul Tecuci se știu foarte puține lucruri ne-a determinat să abordăm acest subiect. Practic articolele și lucrările care să prezinte istoria farmaciilor tecucene sunt inexistente. În ultimul timp s-au făcut câteva încercări de prezentare a sistemului sanitar tecucean, în special prin publicarea de documente, în care au fost atinse tangențial și aspecte ale temei ce face obiectul prezentului material. 

Câmpul de studiu în acest domeniu e vast și nu avem pretenția că  acum vom epuiza întreaga problematică a temei puse în discuție. Este doar un prim pas spre o cercetare meticuloasă a documentelor din arhive care să ducă la realizarea unei imagini cât mai fidele a trecutului farmaciilor de pe aceste meleaguri. 

Până la apariția primei farmacii în orașul Tecuci medicamentele se „țineau” şi se distribuiau de către doctor. Dintr-un document, din anul 1836, aflăm că 13 boieri din Tecuci şi Nicoreşti au încheiat un contract pe o perioadă de 3 ani (1 aprilie 1834 – 1 aprilie 1837) cu doctorul Ioachim Gropschat. Acesta urma să fie plătit cu 120 de galbeni pe an. În afară de respectiva sumă „boerii s-au mai făgăduit a-i da doftorului câti 1000 lei ca un agiutor pentru ţinerea doftoriilor pentru tămaduire boalilor di a tot feliu; căci prin condract eşti dator a ţine doftoriile numai pentru grabnice întâmplări”. 

La doi ani după încheierea acestui contract s-a deschis la inițiativa lui Costache Conachi prima farmacie la Tecuci. Spițerul din Iași, Anton Abrahamfi, l-a convins pe fratele său Iohan Abrahamfi să deschidă o farmacie în oraș. În acest scop, a primit de la Costache Conachi un împrumut fără dobândă de 150 galbeni. Contractul s-a încheiat, la 17 martie 1836, pe o perioadă de 4 ani. Boierii tecuceni îi puneau la dispoziție o casă, iar spițerul trebuia „să aducă medicamente proaspete” de la Iaşi şi să le distribuie gratis, la săraci, după recomandările lui Conachi. 

Logofătul de la Ţigăneşti a adus și un doctor cu „spiţerie” pentru locuitorii din satele pe care le stăpânea. Acestea, din păcate, nu sunt nominalizate în documentul  conăchesc din 1848 în care se spune: „în şapte-opt luni de zile ce am avut doftor Flaişlein şi spiţăr cu spiţerie, că era zi în care sloboză şi câte 40 de răţete”. Spre sfârşitul vieţii a intenţionat „să ridice două vecinice aşezământuri doctoriceşti”, unul la Ţigăneşti  (ţinutul Tecuci) şi unul la Nămoloasa (ţinutul Putna), precum  şi „spiţărie” în aceleaşi localităţi. În acest sens, doctorul Czihac trebuia să caute și să găsească în Germania sau Austria „doi spiţări, sau calfi de spiţării, cu dovezi de ştiinţă botanică, dintre care un doftor cu un spiţer şi spiţărie vor fi aşăzaţi la Nămoloasa şi celălalt doftor cu spiţer şi spiţărie la Ţigăneşti”. Farmaciştii urmau să lucreze sub supravegherea doctorului, să fie plătiți cu 80 de galbeni pe an și să primească „câte un băet tănăr ca laborant pentru slujbă, carile să înveţe rănduiala treburilor creşute în spiţării, toate buruenile, rădăcinile şi florile trebuitoare, carile cresc înpregiurul satelor, să le culeagă spiţării cu oamenii ci voi da în vremi”. Aceste intenţii ale logofătului Costache Conachi nu au mai putut fi materializate datorită morţii survenite la 4 februarie 1849. 

În Moldova, din anul 1832, farmaciile funcționau în baza Regulamentului Organic care prevedea obligativitatea existenței unui act domnesc pentru ca acestea să își poată desfășura activitatea.  

Comitetul Sănătății a emis decretul nr. 240 din 1836 prin care a acordat lui Anton Abrahamfi  aprobarea pentru deschiderea farmaciei în Tecuci.  

La data de 14 aprilie 1836, Isprăvnicia aducea la cunoștința spătarului Constantin Vidră, epitropul Casei Obștii, că „spițerul Anton Abrahamfi, ci s-au alcătuit aducându spițărie în acest târg, rânduind pe fratili său Ioan Abrahamfi a vinii aici”. 

 Pentru perioada 1836 – 1845, despre farmacia deschisă în Tecuci, deocamdată, nu au fost găsite surse documentare care să reflecte activitatea acesteia. Se știe că farmacia a primit numele „Sfântul Dimitrie” şi din 1845 a funcționat în baza „Chrisovul lui Mihail Sturdza Voevod No. 561 (sigil.) No. 1179 din 24 Oct. 1845 al comitetului sănătăței, prin care se acordă d-lui spițer Iohan Abrahamfi dreptul de a avea și a ține în tîrgul Tecuciului o spițerie pentru tot-d’auna”. Acesta era de fapt un „hrisov de întărire” al farmacistului Iohan Abrahamfi. El deținea farmacia de 9 ani, iar „acum a cerut prin jalubă a i să întări acest drept”. Farmacia a fost menționată și într-un document din 1847 care se găsește  la  ANI, Tr.  1434,  op.  1634, dosar 511, f. 161.  

După moartea lui Iohan Abrahamfi  farmacia  a revenit prin testament soției acestuia, „Marghioala, ce este de religie pravoslavă luată de mine în legitimă cununie, fiind considerată destoinică și a ocărmui rămasa avere și copiii și nici spițăria nu ari a închide urmându-și cursul ei și lucrarea cu calfa pân va aduce un provizor căria i s-ar putea da încredinția ocârmuirii spițării”. 

Constantin Racoviţă (în documentele vremii apare și cu numele Costache Racoviță), în urma căsătoriei cu fiica lui Abrahamfi, „a primit în administrare spițeria, pe temeiul decretului Comitetului Sănătăței No. 1667 din 31 Decembrie 1852”.  

Farmacia a fost considerată printre „clădirile particulare mai însemnate” din Tecuci. Era situată pe str. Carol I, la parterul unei case cu etaj, descrisă ca „minunată” cu „sumedenia ceia de borcane, borcănașe și cutii care purtau nume pe care mintea noastră nu le putea bănui tâlcul”. Pe lângă medicamente în farmacie se vindeau și cutii cu bomboane englezești, iar într-o perioadă a găzduit și biroul poștal austriac din oraș. 

Despre farmacistul Constantin Racoviță au scris concitadinii săi Ion Petrovici, Ion Dongorozi și Dimitrie Balaban. În memoriile sale, Ion Petrovici îl descria drept „om cu stare care avea o înfățișare pitorească. Veșnic pe cap cu o tichie, care completa figura sa rotofeie, cu chelie avansată, și cu o bărbuță rară”. Ion Dongorozi îl prezintă ca „os de boier”, originar „din târgul Romanului, era un om tare umblat, grăia vreo șapte limbi, călărea pe velocipedă și nu credea în Dumnezeu”.  

De la Dimitrie Balaban (fost primar al orașului) aflăm că farmacistul Constantin Racoviță „s-a născut în comuna Girov, județul Neamț, la 1832 Februar în 9 zile”, cu părinți de origine străină, tatăl era plonez și ar fi avut numele adevărat de Racovschi. 

Odată cu venirea conservatorilor la conducerea oraşului au început şicanele la adresa farmacistului Racoviţă. Acesta se plângea într-o scrisoare adresată lui Ştefan C. Golescu, la 10 martie 1866, de „prigoana” suferită din partea autorităţilor care „au decretat înfiinţarea a două farmacii în Tecuciu, deşi oraşul avea doar 5700 sufliti şi pentru 2 pharmacii ar trebui pisti 10.000”. 

În presa aflată sub controlul adversarilor săi politici a fost acuzat de faptul că obliga funcţionarii să cumpere medicamente numai de la el, iar în timpul epidemiei de holeră ar fi vândut medicamente false la preţuri foarte mari. Cu toate acestea, farmacistul Constantin Racoviță a făcut în câteva rânduri oferte avantajoase autorităților locale. Spre exemplu, dintr-o petiție din octombrie 1867 adresată Serviciului Sanitar aflăm că a făcut o ofertă prin care se angaja să furnizeze medicamente din farmacia proprie pentru spital şi săraci „cu un rabat de 65/100 pe timpu de 10 ani”. Farmacistul susținea că propunerea avea „un scop  filantropic, de a veni în ajutorul sărăcimii suferinde văzând Comitetul şi Comuna că întâmpină mari greutăţi cu deschiderea spitalului din cauza mijloacelor băneşti”. În cele din urmă oferta a fost respinsă, deși era cu 15% mai mică decât a altor participanți la licitație.  

Farmacistul Constantin Racoviță a fost implicat activ și în politică. A fost ales în parlamentul ţării unde, în calitate de senator, a susținut alături de deputatul Gheorghe Misail acordarea subvenţiilor necesare pentru înființarea Gimnaziului de la Tecuci. Inaugurarea acestuia a avut loc în anul 1878.  

Constantin Racoviță a avut și preocupări filantropice. A donat Primăriei „suma de 600 lei, costul celor două felinare tricheluri pe cari le-am donat comunei – spune spițerul – spre înfrumuseţarea bulevardului”, care se adăugau celor 18 bănci pe care le donase anterior tot pentru bulevard. Prin testament a lăsat 40.000 lei Ministerului Cultelor care au constituit „Fondul Racoviță”. Din acești bani, timp de 2 decenii, au fost acordate ajutoare copiilor săraci din localitate. 

După ce, în decembrie 1865, un număr de 74 locuitori ai oraşului au depus la primărie o „suplică” (cerere) în care solicitau înfiinţarea „unei a doua spiţerii”, primarul Anton Cincu l-a rugat pe prefect să intervină „la locu compitentu pentru satisfacerea dorinţei orăşenilor”. Cererea tecucenilor a fost soluționată favorabil de Direcția Sanitară. Aceasta l-a înștiințat pe Anton Dilschi, la 22 ianuarie 1866, „că prin decretul domnesc No. 70 din 20 Ianuarie 1866 i se acordă dreptul de a deschide o a doua farmacie în orașul Tecuciu”. Farmacia a fost  inaugurată la 6 octombrie 1866. Ea era situată pe „Ulița mare” a orașului și era cunoscută sub numele de farmacia „Naţională”. 

În toamna anului 1872, la Podu-Turcului, a fost inaugurată prima farmacie dintr-o comună a județului Tecuci. Prin adresa nr. 3489/4.11.1872 a Serviciului Sanitar se făcea cunoscut faptul că „în baza decretului domnesc nr. 1713/17.10.1872, Alexandru Castcovschi primește dreptul de a deschide o farmacie în comuna Podu-Turcului în condițiile decretului nr. 1300, publicat în Monitorul Oficial, nr. 193 din 1868”. 

Odată cu apariția acestor noi farmacii a crescut și concurența în ceea ce privea furnizarea de medicamente pentru spital și „sărmanii urbei”. Acest fapt a făcut ca în anul 1885 cei trei farmaciști să se lupte pentru obținerea contractului cu Primăria orașului Tecuci, luptă în care a fost implicat și Consiliul Județean care, prin „Comitetul Permanente”, a recomandat primăriei să folosească „recetele D-lor Dilschi”.  Referitor la acest document, autorii unei lucrări recent apărute susțin că: „primăria intenționează să lucreze cu farmaciștii Dilschi și Cascovschi”. De fapt, din conținutul adresei rezultă că Prefectura l-a înștiințat pe primar în legătură recomandarea „Comitetului Permanente” a Consiliului Județean Tecuci. Aşa cum vom arăta în continuare, pe bază de documente, Primăria nu a „lucrat” cu farmaciştii menţionaţi ci a preferat să  cumpere medicamente brute de la drogheria Bruss din Bucureşti, pe care le-a „preparat” la farmacia spitalului. 

Prezentăm în acest sens un extras al procesului verbal nr. 44 al Consiliului Comunal din 29 august 1885, în care se precizează că medicamentele „se procură în prezent de la droghiști și se prepară în spital, astfel că nu mai este necesitate a se procura de la farmaciile locale preferându-se de la droghişti cu preciuri mult mai avantajoase”. 

Acest fapt a atras nemulţumirea farmacistului Alexandru Dilschi care, în septembrie 1885, s-a adresat cu o petiţie primarului. Se reclama faptul că  medicul primar a primit de la Comitetul Permanent adresa nr. 224 din 7 mai, „în care dice că s-au luat dispozițiune a se lua medicamente pentru spital de la farmacia subsemnatului. Dar de atunci pen acum nu sau luat de loc nemic, prin urmare nu înțeleg care este cauza și unde se prepar aceste medicamente”. La sfârșitul plângerii îl ruga pe primar să intervină la conducerea spitalului pentru a pune în aplicare această decizie. 

Dintr-un referat, din 17  Martie 1886, al doctorului Grigore Hepites care îndeplinea funcția de medic primar al Județului Tecuci, aflăm că acesta avea diplome de doctor în medicină, doctor în chimie și „magistru în pharmacie”, așa încât după „întelegerea ce am avut am şi comandat medicamente brute de la drogheria D-lui Brus şi de la 15 Maiu anul 1855 am început prepararea lor. Aşa că de la 15 Maiu şi pînă astăzi nu am încetat a face această operaţii […] pentru economia comunei”. Așadar, prin acest referat doctorul Grigore Hepites a adus la cunoştinţa administraţiei oraşului economiile băneşti pe care le-a făcut prin prepararea medicamentelor brute, timp de 9 luni și jumătate, la farmacia spitalului. Referatul era însoțit de 13 caiete de prescripții medicale.  

Aceste aspecte au fost relevate şi în raportul cu nr. 635, preluat în capitolul referitor la serviciul sanitar din „Expunerea situațiunii județului Tecuciu, făcută de Comitetul Permanent, cu ocaziunea deschiderii consiliului general la 15 Octombre 1886”. În raport este menționat faptul că pentru procurarea medicamentelor brute de la drogheria Brus „s-au cheltuit în total, pentru tot judeţul, suma de 2.962 lei, 95 bani, aşa încât judeţul anul trecut a avut o economie de 5.054 lei, 92 bani. Anul acesta fiind trataţi mai mult, un număr de 2.560 bolnavi de cât anul trecut, economia este şi mai mare, dupe cum vă puteţi încredinţa din referatul No. 112 din luna Martie a.c.”. De văzut în acest sens și „Contul spitalului de la 15 Maiu 1885 până la 1 Martie 1886, ce era să se plătească la pharmacie dacă s-ar fi luat medicamente pentru curaserirea bolnavilor din spital și orașu”. 

Toate aceste documente arată, foarte clar, că doctorul Grigore Hepites  a preparat în farmacia spitalului, ajutat şi de medicii de la plase, medicamentele brute procurate de la Drogheria Bruss  din Bucureşti.  

Farmacistul Alexandru Cascovschi a aprovizionat cu medicamente plasa Zeletin, din farmacia pe care o deţinea în Podu-Turcului, dar nu din fondurile primăriei Tecuci ci din cele ale Consiliului Judeţean Tecuci. „Pe când celelalte plăşi – ne relatează dr. Grigore Hepites – se aprovizionează prin subsemnatul cu medicamente brute (pentru mai mare economie), şi se prepară de subsemnatul împreună cu medicii respectivi şi apoi se distribuie pentru aprovizionarea comunelor, pe de o parte, iar pe de alta se liberează medicamente de către medicul respectiv, atât la vizitarea comunelor, cât şi  la reşedinţa plăşei”. 

De aici rezultă că până la urmă nici Consiliul Judeţean nu a respectat recomandarea Comitetului Permanent despre care se relatează în adresa prefectului şi în care se spune că „în ce priveşte medicamentele care vor fi trebuitoare la spitalul din acest oraş şi plasele Berlad şi Nicoreşti să se recomande recetele D-lui Dilschi”. 

Referitor la distribuirea medicamentelor într-o lucrare recent apărută se precizează: „Unii cititori vor fi înclinaţi să creadă că avem de-a face cu o distribuire a medicamentelor în aceste două zone teritoriale. Însă în secolul al XIX-lea, farmaciile furnizau direct spitalelor medicamentele necesare, şi nu altor farmacii sau drogherii din teritoriu. Astfel, suntem îndreptățiți să credem că, în anul 1885, funcționa, atât în plasa Bârlad teritoriul administrativ care mai târziu se va numi plasa Ivești, în localitatea Ivești, cât și în plasa Nicorești, câte un spital”. Afirmaţiile respectivilor autori sunt departe de adevăr, pentru că, în 1885, nu existau spitale în localităţile amintite. În acel an funcţionau spitale doar în Tecuci şi Podu-Turcului. Spitalul din comuna Nicorești, înființat de Anton Cincu, a fost deschis abia la 12 Noiembrie 1892. La farmacia acestui spital a activat, din anul 1906, Paulina Cruceanu, prima farmacistă licențiată din România. 

Despre spitalul din Iveşti găsim informaţii în „Raportul general asupra sănătății publice şi mersul serviciului sanitar al judeţului Tecuciu, în cursul anului 1894”, unde sunt prezentate „aşedămintele de binefaceri”:  

„1.) Spitalul Tecuciu cu 19 paturi; 

2.) Spitalul rural Cincu cu 40 paturi, în târguşorul Nicoresci; 

3.) Spitalul judeţian cu 14 paturi, în comuna Târguşorul-Podu-Turcului, şi care se subvenţionează de judeţ; 

4.) Ospiciul Răchitoasa, cu o infirmerie de 20 paturi, întreţinut de stat. Acest ospiciu este într’o stare forte prostă,  cu tote reparațiunile ce s’au  făcut. În anul 1895 se va termina cu construcţia spitalului Ivesci”.    

Din anul 1896 exista în fiecare județ câte un spital pentru îngrijirea sătenilor. În județul Tecuci existau două astfel de spitale. 

 De la doctorul Grigore Hepites aflăm și cum se făcea distribuirea medicamentelor: „Căutarea bolnavilor prin comunele rurale se face prin liberarea gratuită a medicamentelor atât farmacia portativă a D-lor medici, cât şi din aprovisionarea cu care fiecare comună este înzestrată, aceasta pentru plăşile Berlad-Nicoresci şi Berheciu, iar plasa Zeletinu se aprovisionează de la farmacia din Podu-Turcului”. 

Practica cumpărării de medicamente brute de la „droghişti şi prepararea lor la farmacia spitalului” devenise obişnuită, dacă avem în vedere că, în Expunerea situaţiunei comunei Tecuciu pe  anul 1887, primarul Alexandru C. Pătărlăgeanu precizează: „aceste medicamente, sticle şi alte obiecte s-au procurat ca şi anul trecut de la drogheria Brus din Bucureşti”. 

De altminteri, medicamentele se preparau la farmacia spitalului și înainte de doctorul Grigore Hepites. Spre exemplu, în anul 1875, conform „regulamentului privind prepararea medicamentelor în ospiciile și localurile publice, se opresc cu desăvârșire a se prescrie decocturile și infuziunile și alte medicamente făcute la pharmacie, trebuie să se facă la spital”. În acest sens, doctorul orașului Constantin Petrașcu i-a solicitat primarului, printr-o cerere, ustensile pentru prepararea acestora. În rezoluția pusă pe document (9 Septembrie 1875) se spune: „Dispunem ca objectele de preparatu medicamente se va invita pe D. Pharmacistu Gzesichi a le comanda de la Viena”. 

De farmacia spitalului orăşenesc s-a ocupat aproape doi ani doctorul Grigore Hepites, „ca singurul competinte și în această ramură și aceasta numai în interesul populațiunei sărmane și în interesul pecuniar al comunei”. Doctorul Hepites deținea și funcția de medic primar al judeţului Tecuci. Cu începere de la 1 septembrie 1886  farmacia spitalului a avut „dirigintele ei expres” în persoana lui Tătaru Vasile. 

Raportul doctorului Grigore Hepites, referitor la starea serviciului sanitar al judeţului Tecuci pe anul 1889, ne oferă informații cu privire la farmaciile care funcționau în județ. Ele erau în număr de patru: 3 în Tecuci şi una în Podu – Turcului. În Tecuci se găseau farmaciile: cu patronul „Sfântul Dimitrie” – administrată de farmacistul Drexler (era luată în arendă de la Constantin Racoviţă); farmacia „Națională” avea patronul  „Sfântul Gheorghe” şi aparţinea din 1887 lui Hypolit Sandannivschy; de farmacia spitalului se ocupa  Constantin Selescu, care era licenţiat în farmacie. Farmacia din Podu-Turcului aparţinea lui Alexandru Castcovschi.          

Doctorul Hepites ne mai relatează  faptul că în fiecare comună din judeţ „se găseau medicamente din cele mai indispensabile”. În lipsă de doctori acestea „erau administrate dupe anume instrucţii de preotul sau învăţătorul comunei, populaţiei rurale, care a început a înţelege folosele ce pote avea recurgând la ajutor medical ştiinţific”. 

După apariția Legii sanitare, din anul 1893, s-au înființat noi farmacii pe cuprinsul județului Tecuci: în comuna Ivești farmaciștii I. Faltis (în baza Decretului Regal nr. 4089 din 10 decembrie 1894, farmacia „Izvorul Sănătăţii”) și Ion Curelescu (în urma unui concurs organizat în decembrie 1898); în comuna Nicorești, A. Gh. Pucheria deschidea în anul 1906 farmacia „Naţională”.  

În concluzie, pentru perioada cuprinsă între 1836 și începutul secolului al XX-lea, farmacia a cunoscut o dezvoltare intensă în județul Tecuci.   

 

Daniel Bradea 

 

(Sursa: Daniel Bradea, CONTRIBUȚII LA ISTORIA ORAȘULUI  TECUCI,  Ed. Studis Iași, 2021, p. 473-484)  

One thought on “Contribuții la istoria farmaciilor tecucene în secolul al XIX-lea ”

Comments are closed.

error: Content is protected !!